Galaţi: Două accidente cu două victime din cauza vitezei mari şi a neatenţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De parcă ar fi fost făcut să se întâmple aşa, la ora 14.00 au avut loc două accidente de circulaţie: unul pe Faleza Superioară şi altul în Bariera Traian. Două victime au fost transportate de urgenţă la spital. 

Pompierii SMURD s-au deplasat de urgenţă la cele două accidente, de pe Faleză şi în Bariera Traian, pentru a acorda îngrijirile medicale necesare celor două victime.

În cel de pe Faleză, o şoferiţă care a obţinut permisul de conducere în urmă cu puţin timp, a întors maşina pe linie continuă fără să se asigure. Taxiul aflat chiar în spatele ei nu a mai putut evita impactul şi a intrat în plin în ea. Clienta din taxi a ajuns la spital cu traumatism toracic şi lovită la picior.

Cealaltă victimă, cu un traumatism cranian uşor a ajuns şi ea la spital, dar se află în afara oricăriu pericol. Accidentul s-a produs din vina şoferului unei Dacii, care a călcat pedala de acceleraţie prea tare şi a intrat pe contrasens, unde s-a tamponat cu alte două maşini.

„Ambele accidente au avut loc în jurul orei 14.00. Ambele victime au suferit răni uşoare şi se află în afara oricărui pericol. În accidentul din Bariera Traian, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar pe faleză, şoferiţa a virat fără să se asigure”, a declarat cms. Viorel Cojocaru, Poliţia Rutieră Galaţi.
 
Medicii le-au acordat îngrijirile medicale necesare celor două persoane rănite în accidente.

„Una dintre femei are un traumatism toracic şi este lovită la picior. Cealaltă vicitmă a suferit un traumatism cranian uşor. Nu este nimic grav”, a spus Angel Trifan, medic coordonator SMURD Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite