Donaţii de la angajaţii ArcelorMittal Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Internaţională a Voluntariatul este sărbătorită în fiecare pe data de 3 decembrie. Cu această ocazie, siderurgiştii au realizat donaţii către orfelinate şi grădiniţe

Voluntariatul este sărbătorit la ArcelorMittal printr-o serie de acţiuni implementate de către unităţile locale ale Grupului, pentru a încuraja angajaţii să investească timp în beneficiul comunităţii locale.

"Am decis să transformăm ziua în care noi sărbătorim voluntariatul într-un eveniment anual, alături de Ziua Internaţională, sărbătorită de către Naţiunile Unite, în aceeaşi săptămână", a declarat Felicidad Cristobal, Managing Director al Fundaţiei ArcelorMittal. "Considerăm că este important să sprijinim comunităţile unde Compania noastră este prezentă. Aceasta este o prioritate pentru ArcelorMittal şi demonstrează abordarea noastră legată de Responsabilitatea Socială Corporatistă."

Activităţile de voluntariat în cadrul ArcelorMittal pot fi realizate prin diverse modalităţi, în funcţie de aptitudinile speciale, interese personale şi priorităţi. În această săptămână, reprezentanţii Fundaţiei ArcelorMittal au fost implicaţi, în toată lumea, inclusiv la Galaţi, în transformarea acestei zile într-un succes.

Mai mult de 100 de angajaţi şi-au oferit ajutorul acordând timp pentru sprijinirea copiilor şi studenţilor, în cadrul unor proiecte diferite. S-au donat haine şi jucării la un orfelinat (toate strânse de către angajaţii ArcelorMittal) pentru 100 de copii, şi 20 de computere pentru trei grădiniţe şi un orfelinat, de care beneficiază 1.580 de copii. De asemenea, cu ajutorul unor voluntari, s-au donat ustensile din sticlă pentru laboratoarele Facultăţii de Medicină din Galaţi, de care vor beneficia 1.500 de studenţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite