FOTO/VIDEO Doi liceeni de la Colegiul „Cuza” au inventat robotul anti-secetă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian şi Simona sunt mândri de invenţia lor: Foto: Arhiva personală
Adrian şi Simona sunt mândri de invenţia lor: Foto: Arhiva personală

„Jucăria" a fost prezentată la ultima ediţie a târgului INVENTIKa şi a primit medalia de bronz. Cei doi inventatori - Adrian Cosmin Florescu şi Ana Simona Borş - se gândesc acum să-i facă şi un "up-grade": să ude pământul acolo unde este foarte uscat.

Doi elevi ai Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza" din Galaţi au uimit publicul care a participat la ultima ediţie a târgului INVENTIKa, desfăşurat week-end-ul trecut la Romexpo în Bucureşti. Adrian Cosmin Florescu şi Ana Simona Borş au prezentat la standul lor un mic roboţel cu telecomandă, denumit ROBOGET, care poate verifica şi oferi informaţii exacte despre umiditatea solului din dreptul unei plante.

image

„Ar putea fi foarte uşor folosit în agricultură, dar mai ales în grădinile botanice, pentru că acestea se întind pe suprafeţe mai mici şi este mai uşor de controlat", îşi laudă realizarea Adrian.

Cei doi au lucrat la „jucăria" lor mai bine de o lună, cam câte trei-patru ore pe zi. Au cumpărat tot felul de componente, unele se potriveau, altele nu, şi a fost nevoie să fie adaptate. Au folosit trusa de scule din debaraua tatălui lui Adrian şi până la urmă le-a ieşit un prototip deosebit, dar care poate căpăta îmbunătăţiri.

VEZI AICI DEMONSTRAŢIA FĂCUTĂ DE CEI DOI ELEVI LA ROMEXPO

„De exemplu, l-am putea îmbunătăţi făcându-l să ude plantele uscate cu cantitatea de apă necesară", spune la rândul ei Simona.

Mulţi dintre cei care au văzut ROBOGET-ul celor doi rineri inventatori gălăţeni le-au luat datele de contact şi au promis că-i vor suna pentru a discuta despre o eventuală colaborare.

„Nu ne-a sunat nimeni încă, dar noi mai aşteptăm", spune optimist Adrian. La mijloc ar putea fi şi timpul extrem de scurt scurs de la momentul finalului târgului INVENTIKa. Cei doi s-au întors acasă cu medalia de bronz, diplome de participare, dar şi cu un CEC de 1.000 de lei.

„Adică, suma pe care am obţine-o dacă am vinde acum acest robot şi cam cu 300 de lei mai mult decât am băgat noi în ROBOGET", spune râzând Simona.

image

Nu ştiu cu precizie care va fi următorul robot pe care-l vor construi, dar sunt ferm convinşi că vor participa şi la ediţia viitoare a INVENTIKa.

Colegi de mai bine de doi ani la pretigiosul colegiu gălăţean, cei doi ar putea fi colegi şi pe viitor. Ambii vor să ajungă la Politehnică în Bucureşti - Adrian pe parte de Megatronică, Simona nu s-a decis încă - la fel cum amândoi vor să rămână în ţară pentru a fi utili societăţii!

Dacă până acum nu i-a sunat nimeni să le cumpere invenţia, au fost numeroşi colegi de clasă şi chiar profesori care i-au felicitat pentru rezultatul de la Târgul INVENTIKa. Cum în Colegiul „Cuza" funcţionează de mai bine de un an un Cerc de Robotică - unic în învăţământul liceal din Galaţi - cei doi aşteaptă cu nerăbdare să fie cooptaţi în „echipa de lucru". N-ar fi deloc greu, deoarece de acest cerc se ocupă chiar diriginta celor doi, profesoara de fizică Cătălina Stanca.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite