Discrepanţe: Există şi profesori cu salarii de invidiat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O situaţie întocmită de Inspectoratul Şcolar arată că nu toţi dascălii au de ce să ceară majorarea lefurilor. În replică, profesorii recunosc doar salariul minim dat publicităţii de inspectorat şi afirmă că cel maxim este "scos din burtă".

Cele mai mari nemulţumiri ale personalului care lucrează în învăţământ sunt legate de salarii. De la acestea a pornit majoritatea protestelor organizate de dascăli în ultimul timp. Chiar în mijlocul unui conflict de proporţii, cel din 22 aprilie, Inspectoratul Şcolar Galaţi a făcut publică o situaţie a salariilor din învăţământul gălăţean, aşa cum s-au achitat în luna martie.

„Ne-a ieşit astfel: salariul mediu brut la nivelul ramurii învăţământ a fost de 1.843 de lei. Interesant este că avem profesori cu grad didactic I şi cu vechime peste 30 de ani în învăţământ, care au primit pe statele de plată între 3.000 şi 3.500 de lei. Este adevărat că au fost şi mulţi profesori debutanţi care au primit salarii foarte mici, de 800-900 de lei, bani în mână. Din nefericire, aici este marea problemă a salarizării din învăţământ: discrepanţe foarte mari. Din fericire, noua lege a salarizării unice a bugetarilor (legea 330/2010) aranjează puţin aceste salarii", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Sindicatele au sărit ca arse

„Este tendenţios să faci astfel de calcule, iar mie îmi sună chiar a dezinformare. În loc să discutăm despre ce înseamnă un salariu de 20-25 de milioane de lei vechi, în raport cu preţurile, noi ne apucăm de statistici", spune vizibil supărat preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Valeriu Diculescu.

Şi profesorii despre care se spune că ar fi fericiţii posesori ai frumoaselor salarii de 3.000-3.500 de lei sunt de acord cu liderul sindical.

„Eu pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că sumele sunt scoase din burtă de câtre domnul inspector şcolar general. Eu am peste 30 de ani vechime, grad didactic I şi două sporuri şi nu ajung nici măcar la 30 de milioane", spune Maria Hanu, profesor la Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Galaţi.

Aceasta a ţinut să adauge că astfel de calcule eronate îi învrăjbesc pe părinţii copiilor, care nu mai văd în dascălii de la şcoală ceea ce ar trebuie să vadă în realitate.

La polul opus, profesorii debutanţi confirmă salariile foarte mici şi nu au decât cuvinte de ocară la adresa guvernanţilor. „Să trăiască ei cu 800 de lei pe lună", spune cu obidă profesorul de educaţie fizică de la Şcoala 7 din Galaţi, Paul Mihalache.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite