Stiri din Galati

Diana Isabela Popa face carieră printre bărbaţii duri

29 noiembrie 2009, 05:09 |  Autor: Liviu Ghinea | 

Cuvinte cheie: jandarmerita, studenta, Galaţi, sport, intreventie, Liviu Ghinea,

Diana Isabela Popa

Galaţi

Diana Isabela Popa

 

La cei 22 de ani, este mezina Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi şi se poate lăuda că niciun bărbat nu a reuşit să o intimideze până acum.

Diana a început să practice artele marţiale de la vârsta de opt ani. Primul stil pe care l-a îmbrăţişat a fost Kyokushin-ul, pentru ca, la 14 ani, să treacă la Taekwando. A câştigat balcaniada la categoria ei de vârstă, la 58 de kilograme, iar acum este componentă a Detaşamentului de Intervenţie din cadrul Jandarmeriei gălăţene.

„Am făcut arte marţiale pentru că am simţit că asta pot să fac. Am avut sprijinul părinţilor, care m-au înţeles şi m-au susţinut", a spus Diana. Oricât de grea ar fi fost situaţia în teren, niciodată nu a atacat neprovocată.


De la sport, la grupa de intervenţie
Artele marţiale le folosesc la antrenamente şi în competiţii. Niciodată nu am atacat pe nimeni", a continuat jandarmeriţa. Spune că oricât de impunător ar fi fizicul personajului din faţa sa, în momentul în care devine agresiv, se va trezi aruncat pe asfalt. „Cea mai grea intervenţie am avut-o când un „domn" beat, care era de vreo trei ori mai mare decât mine a început să fie recalcitrant. Când m-a văzut a început să înjure, numai că l-am pus jos, i-am pus cătuşele şi nu a mai avut ce să facă", povesteşte ea.


Între competiţii şi slujbă
Diana Popa este dezamăgită de faptul că nu are suficient timp pentru concursuri, deoarece în această perioadă, viaţa sa se împarte între serviciu şi şcoală. „Trebuie să fac o selecţie în ceea ce priveşte concursurile la care mă duc, pentru că nu am timp chiar de toate", spune Diana. Ea se mândreşte cu faptul că, în cadrul Ministerului de Interne nu are nicio adversară capabilă să o detroneze.
„Nu am adversari la categoria mea. M-am bătut şi la categorie mai mare şi nu am avut probleme. Nu sunt fete care să practice sportul ăsta". În viaţa civilă, Diana a câştigat nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale de Taekwando. „Cea mai mare performanţă a mea o reprezintă câştigarea balcaniadelor, în 2004 şi în 2006
", spune ea.


A predat arte marţiale
Până să se angajeze în Jandarmerie a fost profesoară la ţară şi i-a iniţiat pe cei mici în tainele artelor marţiale. „Doi ani de zile am fost profesor la Slobozia Conachi, cu copii de diverse vârste. Dacă ştii să comunici cu copiii poţi face lucruri minunate", povesteşte ea. Pe lângă faptul că este sportiv şi antrenor, astăzi a plecat la campionatele naţionale de la Târgu Mureş, în calitate de arbitru.


Întrebări şi răspunsuri
Care este cel mai mare regret?
Nu am participat la Mondiale şi Europene, pentru că nu m-am încadrat în greutate. Acesta ar fi unul dintre marile mele regrete. Am luat locul I la calificări, dar nu am avut greutatea corespunzătoare.
Nu ţi-e frică să te duci la intervenţii?
Dacă mă intimidam, nu aveam ce căuta aici. Vreau să cred că am un caracter puternic şi impunător.
Ce te-ar face să renunţi la Jandarmerie?
Nu aş da haina militară pentru una de funcţionar civil. Noi am ales arma, nu noi am ales-o pe ea şi am de gând să rămân aici, dacă se poate, până la pensie.


Ce-i place
Îmi place sportul, îmi plac filmele de acţiune şi cele de groază. Îmi place să mă distrez, în oraş, ca orice om normal. În timpul liber ies în oraş şi mă relaxez şi am grijă de pisica mea.
Ce nu-i place
Nu pot să suport oamenii ironici, care se cred mai presus de lege şi care în momentul în care văd că eşti femeie cred că îşi pot permite orice. În momentul în care eşti oprit de un om care reprezintă legea, fie că este vorba de un jandarm sau un poliţist trebuie să ai măcar un minim de bun simţ şi să răspunzi decent.

Profil
Născută- 16 noiembrie 1987, Galaţi
Familie-O soră
Funcţie- sergent major, Jandarmeria Galaţi
Studii-studentă la Drept, în anul IV

Se taie şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap:"Suntem terminaţi.Nu putem trăi cu 35 de lei pe lună!"

O nouă lovitură pentru persoanele cu handicap. Un proiect al Ministerului Muncii prevede tăiere ...


Mălin Bot

Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

Adevarul on Facebook

Poticnelile Guvernului Ponta

Ovidiu Nahoi

De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

România – duşmanul de serviciu

Ion Cristoiu

Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

Grigore Cartianu

Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

Preţul benzinei, umflat cu pompa

Ovidiu Marincea

Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

Politicienii care este

Grigore Cartianu

Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole