Deputatul Mihail Boldea a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarului i s-a făcut rău, joi noaptea, în timp ce se afla în Centrul de arest preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi. Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor şi a informat personalul de pază că starea arestatului impune internarea acestuia.

Comisar Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, a declarat că agenţii de pază de la Centrul de arest au solicitat, joi, în jurul orei 23.00, intervenţia unui echipaj SMURD, după ce deputatului arestat i s-a făcut rău.

Medicul Amalia Morcov i-a acordat primul ajutor şi a informat personalul de pază că se impune transferarea şi internarea lui Mihail Boldea la Spitalul Clinic de Urgenţă. Câteva minute mai târziu, acesta a fost transportat cu ambulanţa  SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe şi, ulterior, internat sub pază la secţia Medicală II.

Mihail Boldea a fost internat cu suspiciune de pancreatită.

"Pacientul prezenta o stare de deshidratare accentuată provocată mai ales de vărsături repetate. Diagnosticul prezumtiv a fost cel de pancreatită acută însă, după efectuarea mai multor investigaţii, s-a constatat că bolnavul suferă de ulcer bulbar. A fost rehidratat, a primit tratament adecvat şi, în acest moment, starea pacientului s-a îmbunătăţit. Cred că vineri dimineaţă va putea fi externat. Este necesar să urmeze tratamentul prescris şi să respecte un anumit regim alimentar care presupune mese regulate la interval de trei ore şi numai cu alimente fierte", a precizat dr. Ionescu Cornelia Gabriela, medicul care îi acordă îngrijirile necesare lui Mihail Boldea.

În cursul dimineţii, deputatul-arestat a fost vizitat de fratele său, dr. Valentin Bolea, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică. La ieşirea din salon acesta a declarat că cele trei luni de arest l-au marcat vizibil pe Mihail Boldea.

Doctorul Valentin Boldea, după vizita făcută fratelui său arestat

image

"Din informaţiile pe care le-am obţinut de la echipajul SMURD şi de la personalul medical am înţeles că, de două săptămâni, fratele meu varsă tot ce mănâncă şi se sinţea tot mai rău. Joi, pe fondul epuizării şi al căldurii a leşinat. Cei de la SMURD m-au informat că în arest este foarte cald. În plus, a mai intervenit şi stress-ul provocat de faptul că în această săptămână a început prezentarea materialului de urmărire penală în baza căruia urmează să fie trimis în judecată. Din fericire, acum fratele meu este echilibrat hemodinamic şi urmează să i se mai facă o serie de investigaţii pentru clarificarea diagnosticului şi a duratei spitalizării.

Deputatul Mihail Boldea se află în arest preventiv sub acuzaţiile de fals, uz de fals şi înşelăciune.

Şi Aurora Luchiniuc, fost subprefect de Galaţi, arestată preventiv în acelaşi dosar, a avut nevoie de îngrijiri medicale joi seara. Le-a primit la Spitalul de Urgenţă după care a fost reintrodusă în Centrul de arest preventiv al IPJ Galaţi.

Referitor la condiţiile din Centrul de arest preventiv în aceste zile caniculare, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi a precizat că programul de plimbare al arestaţilor a fost extins de la o oră, la două pe zi, şi că, în timpul acestuia, spaţiile sunt ventilate. De asemenea comisarul Cristina Tatulici a mai spus că în Centrul de arest exista şi un aparat de condiţionare a aerului. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite