Vezi aici cum a încercat o gălăţeancă să facă rost de peste 12.000 de lei din contracte de împrumut fictive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O gălăţeancă de 37 de ani, Cecilia Tomescu, a reuşit „performanţa" de a-i duce de nas pe poliţişti, dar şi pe reprezentanţii firmei Provident Financial IFN SA la care a fost angajată.

Carmen Cecilia Tomescu, din comuna Şendreni, a reclamat la Poliţie, în 2009, că persoane necunoscute au constrâns-o să încheie contracte de împrumut fictive.

A susţinut că a fost introdusă cu forţa într-o maşină de către doi indivizi şi că aceştia i-au furat geanta în care ţinea banii.

Pentru susţinerea afirmaţiilor sale agenta de vânzări a prezentat un certificat medico-legal din care reieşea că a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale după ce ar fi fost agresată de persoanele în cauză.

În realitate, certificatul medico-legal fusese eliberat la câteva luni după presupusa agresiune. A mai durat câteva luni de zile până când poliţiştii şi-au dat seama că între declaraţiile lui Carmen Tomescu există neconcordanţe, care au dat-o de gol şi, în cele din urmă, femeia a recunoscut că îşi însuşise ilegal banii.

„S-a descoperit că încheiase cinci contracte de împrumut fictive şi a depus plângerea la Poliţie doar pentru justifica lipsa banilor", este concluzia procurorului care s-a ocupat de acest caz.

Provident Financial România IFN SA a depus plângere penală împotriva fostei angajate şi s-a constituit parte civilă cu suma de 12.594 de lei, iar ieri femeia a fost trimisă în judecată pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dacă va fi găsită vinovată, Carmen Tomescu riscă să stea după gratii până la 15 ani.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite