Debut de stagiune simfonică la muzicalul gălăţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galaţi îşi deschide în această seară stagiunea simfonică tocmai la... Brăila, acolo unde se inaugurează azi sala de concerte s Societăţii Lyra!

Primul spectacol al stagiunii simfonice 2010-2011 se va desfăşura la Brăila.

„Vom inaugura cu această ocazie Sala de concerte a Societăţii Lyra. În program vom avea pagini simfonice aparţinând muzicii clasice vieneze prin cei doi reprezentanţi de seamă ai săi: Mozart şi Beethoven", spune secretarul artistic al teatrului, Laura Sava.

Concertul se va desfăşura sub bagheta maestrului Liviu Buiuc, iar responsabilă cu vocea va fi Cristina Anghelescu.

Duminică, artiştii teatrului vor reveni pe scena de la Galaţi cu spectacolul „La Boeme", de Giacomo Puccini.

„Elanul romantic, farmecul poetic şi generozitatea melodică sunt coordonatele estetice ale acestei minunate opere, un adevarat poem de dragoste", mai spune Laura Sava. Dirijorul orchestrei va fi Gheorghe Stanciu, iar regia artistică este asigurată Giampierro Zazzara.

Ambele spectacole vor începe la ora 19.00. Preţul unui bilet este de 21,2 lei. Pensionarii, elevii şi studenţii plătesc doar 10,6 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite