Stiri din Galati

De astăzi, şantierele ISPA readuc haosul pe străzile Galaţiului

19 martie 2010, 09:58 |  Autor: Corina Misăilă | 

Cuvinte cheie: şantier, ISPA, gropi, străzi, Google, Galaţi,

Lucrări pe străzile Galaţiului Foto: Corina Misăilă

Galaţi

Lucrări pe străzile Galaţiului Foto: Corina Misăilă

 

22 de străzi vor fi total sau parţial închise din cauza lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare. Printre arterele importante închise se numără strada Frunzei (între Prelungirea Brăilei şi Brăilei) şi Siderurgiştilor ( între Inelul de Rocadă şi Gheorghe Doja).

Stagnate din cauza vremii nefavorabile, lucrările ISPA au fost reluate de săptămâna aceasta. Conform primarului Dumitru Nicolae, 22 de străzi vor fi „invadate" de şantierele ISPA. Graba este cu atât mai mare cu cât se înregistrează deja mari întârzieri faţă de graficul stabilit prin programul de finanţare negociat cu Comisia Europeană.

Principalele străzi închise

Strada Prelungirea Prundului, pe tronsonul cuprins între strada G. Coşbuc şi Lozoveni, va fi închisă circulaţiei (pe un sens), din cauza unor lucrări de montare a unei conducte de apă potabilă. Restricţionarea va rămâne în vigoare până la sfârşitul acestei luni.

Strada Drumul Viilor, pe tronsonul cuprins între G. Coşbuc şi intrarea la SC Intertrans SRL va fi închisă de astăzi, de la ora 18.00, până pe 22 martie, ora 7.00. Motivul este acelaşi: montarea conductei de apă.

Principalele străzi care se vor închide circulaţiei pentru lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare sunt Frunzei (între Prelungirea Brăilei şi Brăilei)-începând cu 15 aprilie şi Siderurgiştilor ( între Inelul de Rocadă şi Gheorghe Doja) -începând cu 22 aprilie.

Atenţie! Siderurgiştilor va fi blocată timp de patru luni de zile: „Lucrările de pe Frunzei vor dura până pe 15 iulie, iar cele de pe Siderurgiştilor până pe 22 septembrie", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole.

Vă recomandăm să evitaţi următoarele zone: Ţiglina II, strada Aleea Pieţii ( între Traian şi Eroilor), Emil Racoviţă, Ion Ionescu de la Brad (între Panait Istrati şi Emil Racoviţă), Tunelului, Rizer, Cristofor Columb (între Tecuci şi Smârdan) şi strada Partizanilor. Alte lucrări se desfăşoară pe străzile: Nicolae Bălcescu, Păunului, I.L. Caragiale, Traian, Cristofor Columb, Logofăt Tăutu, Mihai Bravu, Stelei şi Bravilor.

Prelungire de termen

Îngrijorat de întârzierile înregistrate pe ISPA, primarul Dumitru Nicolae a trimis în luna februarie o scrisoare deschisă Guvernului Boc pentru ca acesta să convingă, la rândul său, Comisia Europeană, în vederea prelungirii cu un an a memorandumului de finanţare ISPA.

„Deocamdată nu am primit niciun răspuns. Dar eu cred că nu vor fi probleme deosebite", a precizat primarul Nicolae.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole