Danube Floodrisk/ Proiect pentru prevenirea inundaţiilor pe Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Mediului a lansat proiectul DANUBE FLOODRISK - Estimarea riscului la inundaţii adaptată diverşilor utilizatori din lunca inundabilă a Dunării. Scopul principal al proiectului este furnizarea unor hărţi de risc eficiente pentru Lunca Dunării.

La operaţiune, alături de România (în calitate de Lead Partner), participă, ca parteneri, 19 instituţii din alte 7 state europene (Austria, Italia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Bulgaria), în strânsă cooperare cu ICPDR (Comisia pentru Protecţia Fluviului Dunărea) – principalul beneficiar pe termen lung al proiectului.

În afară de instituţii, în cadrul proiectului DANUBE FLOODRISK activează oameni de ştiinţă, ONG-uri şi alţi parteneri care lucrează împreună pentru dezvoltarea unor metodologii de realizarea a hărţilor de risc la inundaţii pentru zonele vulnerabile situate de-a lungul Dunării.

Totul se va concretiza în propuneri de măsuri privind atenuarea inundaţiilor, adaptarea planurilor spaţiale de dezvoltare, tehnici de evaluare pentru dezvoltare economică în zonele inundabile, precum şi creşterea gradului de conştientizare a agenţilor economici, a populaţiei şi a autorităţilor locale privind riscul de inundaţii.

Valoarea totală a proiectului este de 6,32 milioane euro (din care România participă cu 2,1 milioane euro) iar finanţarea se realizează prin intermediului Programului de Cooperare Transnaţională Europa de Sud-Est (SEE).

Inundaţiile produse în ultimii 10 ani de-a lungul fluviului au dovedit că este necesar ca hărţile de risc la inundaţii să fie realizate la nivel transnaţional de către toate statele din bazinul Dunării.

Inundaţiile cauzate de revărsarea fluviului Dunărea, pe teritoriul României, în 2010, au produs daune semnificative, printre cele mai afectate judeţe numărându-se Brăila, Galaţi şi Tulcea.

Astfel, în judeţul Brăila au fost afectate circa de 100 locuinţe, 5 km diguri, precum şi terenuri agricole, valoarea totală aproximativă a pagubelor fiind de 35.000.000 lei.

În judeţul Galaţi au fost afectate 5 case, 4 gospodării, 16 anexe gospodăreşti, 33 km străzi, 6 km cale ferată, precum şi terenuri agricole, valoarea pagubelor fiind de circa 51.000.000 lei.

În judeţul Tulcea, bilanţul a fost de 14 localităţi afectate, 2 case distruse, 105 case în pericol de prăbuşire, 268 case avariate, 542 anexe gospodăreşti avariate.

Valoarea totală pagubelor în judeţul Tulcea s-a ridicat la circa 36.000.000 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite