DSP Galaţi: "Decât să închidem grădiniţele de apartament, mai bine închidem ochii!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt la număr, grădiniţele de la parter de bloc nu au primit autorizaţie sanitară nici în acest an, din cauza spaţiului insuficient asigurat preşcolarilor. Autorităţile sanitare nu pot închide aceste grădiniţe din cauza numărului insuficient de locuri aşa că ignoră situaţia acestora.

De ani de zile, una dintre cele mai mari probleme ale autorităţilor sanitare, la debutul anului şcolar, o reprezintă grădiniţele care funcţionează la parter de bloc. Tot opt şi în acest an, acestea îşi deschid uşile pentru un nou an şcolar în aceleaşi apartamente modificate, improprii pentru învăţământ.

Îngrămădiţi în sfragerie

Deşi dotate şi mobilate corespunzător, cu săli de clasă cât dormitorul sau sufrageria unui apartament obişnuit, grădiniţele de la parter de bloc nu au volumul de aer necesar asigurării condiţiilor adecvate de microclimat.

„Am fost nevoiţi să reducem drastic numărul de copii, astfel încât Direcţia de Sănătate Publică să ne lase să funcţionăm. Dacă în mod normal am fi putut aveaa grupe de 15-20 de copii, noi le-am redus la 12, 13, maximum 15 copii", declară directorul Grădiniţei 40 din Galaţi, Mirela Barcan.

Educatoarele de la această grădiniţă spun că, în afara problemei spaţiului, nu se confruntă cu alte greutăţi.

„Spaţiile de învăţământ sunt foarte bine dotate, chiar dacă la asta au contribuit uneori şi părinţii copiilor. Pe noi, sincer, nu ne deranjează nici spaţiul mic pentru că ne-am adaptat acestor condiţii. Funcţionăm astfel dinainte de Revoluţie. În paranteză fie spus, atunci lucram cu 30-35 de copii într-o grupă şi nu s-a îmbolnăvit nimeni", afirmă una dintre învăţătoarele din Grădiniţa 40.

Autorităţile sanitare spun că ştiu despre această problemă, dar că nu le pot închide.

„Cum să primească autorizaţie aceste grădiniţe, când copiii sunt ţinuţi în nişte cămăruţe? Dacă însă punem lacăt pe ele ce facem cu acei copii? Primăria nu se implică deloc. În timp au apărut multe spaţii disponibile pentru mutarea grădiniţelor, dar au fost vândute. N-avem ce face, trebuie să închidem ochii, dar nu vor primi niciodată autorizaţie sanitară de la noi", declară şefa DJSP Galaţi, Liliana Moise.

Speranţa celor din Grădiniţa 40, proaspăt arondată Grădiniţei nr. 9 „Sf. Nicolae", rămâne tot legată de autorităţile locale.

„Există un studiu de fezabilitate pentru construcţia unei clădiri noi în care să încapă copiii din cele două grădiniţe: 40 şi 9. Acesta a fost făcut în urmă cu mai bine de doi ani, dar din lipsă de bani, încă nu s-au demarat lucrările", a mai spus Mirela Barcan.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite