Culmea hoţiei! Au dispărut capacele unor canalizări situate chiar în faţa unor centre de achiziţie de fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambele societăţi sunt amplasate pe strada Milcov, în zona caselor, şi sunt la doar câţiva metri distanţă una de cealaltă. Deşi cei de la Apă Canal au promis că vor inventaria luni capacele lipsă, pe acestea două nu le-au găsit.

Prima este undeva arpape de intersecţia străzii Milcov cu Odobeşti, iar cea de-a doua, chiar în mijlocul intersecţiei aceleiaşi străzi Milcov cu Focşani.

Ambele canalizări prezintă un real risc pentru şoferi, şi asta că sunt la distanţă mică una de cealaltă şi sunt chiar într-o curbă. Unii şoferi de bine au bagat câteva crengi pentru a face vizibile gurile fără capac. Din păcate, doar la una dintre canalizări, aceste crengi se mai văd. Cealaltă este complet descoperită.

Ambii patroni spun că n-au auzit nimic atunci când hoţii au furat capacele şi se jură că n-au nicio legătură cu aceste furturi. "Noi nu primim capace sau bucăţi de capace. Ştim că este ilegal şi n-o facem. Din păcate, cineva lucrează cu aceşti hoţi de capace, pentru că văd dispar", spune unul dintre oamenii prezenţi la un centru de fier vechi.

Nimeni nu a văzut însă echipele de la Apă Canal, care ar fi trebuit să examineze situaţia şi să acopere canalizările vandalizate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite