Criza a băgat în faliment una din trei agenţii imobiliare gălăţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi dintre puţinii gălăţeni care şi-au cumpărat casă în 2009
Doi dintre puţinii gălăţeni care şi-au cumpărat casă în 2009

Din lipsă de clienţi şi sub presiunea cheltuielilor lunare, zeci de agenţii imobiliare din Galaţi şi-au pus lacăt.Anul acesta au ales să-şi vândă locuinţele doar gălăţenii care au avut nevoie urgentă de bani, restul aşteptând o revenire a preţurilor.

Lipsa tranzacţiilor şi introducerea impozitul forfetar în luna mai a acestui an a dus la moartea a mii de agenţii imobiliare din toată ţara. Întreprinzătorii din acest domeniu au renunţat la afacerile lor într-un ritm alert, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului raportând o medie lunară de circa 500 de birouri închise.


În general, cele mai afectate de criza economică au fost agenţiile imobiliare mai mici, care funcţionau cu unul sau doi angajaţi, însă nici cele cu nume sonore nu se mai pot lăuda cu profituri record la sfârşit de an.


An sumbru în imobiliarele gălăţene
Această situaţie s-a înregistrat şi în Galaţi, unde experţii vorbesc de scăderi cu până la 50% al volumului tranzacţiilor şi al preţurilor locuinţelor, dar şi de „moartea" a circa 30% din numărul total al agenţiilor imobiliare din oraş.


Piaţa imobiliară din Galaţi este un dezastru. Circa o treime dintre colegii mei au renunţat la afaceri. De exemplu, la blocul A4, eram patru birouri, acum am rămas singur, restul au dat faliment. Aceeaşi situaţie şi la blocurile A2 şi A3 unde au mai rămas câte două, respectiv trei agenţii. Cel puţin 25-30 au închis afacerea", a declarat Dănuţ Onofrei, administratorul agenţiei Lazaris 2003.

Agenţiile cu portofoliul bogat, nedărâmate de criză
Cele care totuşi au rezistat în faţa crizei şi a cheltuielilor lunare (chiriilor care se ridică la 200 de euro pe lună plus dările către stat, dintre care doar 2.200 de lei este impozitul forfetar pe an) sunt agenţiile imobiliare care au avut un portofoliu solid de apartamente căutate pe piaţă.

Apartamentele aflate în blocurile construite după 1977, în zone precum Mazepa 2, ICFRIM, Micro 20 şi Micro21 au fost cele mai vândute. Asta pentru că blocurile ridicate înainte de cutremur au fost refuzate la bancă, iar cele noi, din ansamblurile rezidenţiale au preţurile foarte mari", a explicat Nicuţa Cucu, administratorul agenţiei Mary LR.


Cu toate acestea, 2009 a fost un an foarte slab pentru majoritatea agenţiilor imobiliare, foarte puţine putându-se lăuda cu profit la sfârşit de an.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite