Stiri din Galati

Crescătorii de animale, indiferenţi la banii europeni

19 mai 2010, 09:28 |  Autor: Vali Trufaşu | 

Cuvinte cheie: Galaţi, fermieri, crescători de animale, APIA, subvenţie, fonduri europene,

Fermierii care nu vor declara corect numărul de animale, vor fi excluşi de la plată

Galaţi

Fermierii care nu vor declara corect numărul de animale, vor fi excluşi de la plată

 

Cu două săptămâni înainte de termenul limită pentru depunerea cererilor de subvenţie, doar 24 de fermieri gălăţeni au solicitat finanţare din fonduri europene.

Până în prezent la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Galaţi au depus cereri de subvenţie 24 de fermieri pentru un număr de 5.500 de animale.

Vestea nu este tocmai bună ţinând cont că pe 31 mai 2010 nu va mai fi acceptată la plată nici o solicitare.

Pentru a beneficia de prima pe cap de animal, producătorul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.

"Efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 capete ovine femele, respectiv de cel puţin 25 capete caprine femele, vârsta acestora fiind de minimum un an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei", ne-a precizat directorul APIA Galaţi, Dumitru Buţurcă.

Excluşi de la plată

Este esenţial ca fermierii care vor să beneficieze de fondurile europene să îşi înregistreze efectivul în Registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii.

Cert este că dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, inspectorii APIA vor trece la reduceri şi excluderi de la plată a fermierilor unde s-au constatat abaterile.

De asemenea, dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi numărul de animale determinat este mai mare de 50%, solicitantul este exclus de la plată pentru anul în care se face solicitarea primei pe cap de animal.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole