Costache Ioan Botezatu a adus pe lume peste peste zece mii de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costache Ioan Botezatu  , unul dintre cei mai experimentaţi ginecologi din Galaţi
Costache Ioan Botezatu , unul dintre cei mai experimentaţi ginecologi din Galaţi

Este mândru că, de-a lungul existenţei sale, a fost martorul mai multor evenimente istorice

PROFIL
Născut- 2 septembrie 1951
Studii- Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi
Familie-Divorţat, doi copii


Doctorul Costache Ioan Botezatu, şeful secţiei de Obstetrică Ginecologie din cadrul Maternităţii „Buna Vestire" Galaţi, se poate lăuda că, în 26 de ani de carieră, a asistat la naşterea a peste zece mii de copii.
A ajuns medic ginecolog la insistenţele mamei sale şi, după mai bine de două decenii, se declară îndrăgostit de meserie.

„Este meritul mamei mele că m-a îndumat spre medicină, căci eu eram atras de diplomaţie şi comerţ exterior. Pe atunci, erau sistate examenele de specializare, dar am avut şansa să se ivească post de ginecolog şi aşa am ajuns să profesez meseria de care m-am îndrăgostit", ne spune Costache Botezatu.


Afirmă că, mai presus de toate, are un respect deosebit pentru pacientele care-i trec prin cabinet. „Eu iubesc femeile. Le iubesc şi ca femei, şi ca paciente, dar mai ales ca mame. Pentru mine, femeia este ceva cu totul şi cu totul deosebit, deoarece câtă suferinţă şi durere îndură o femeie, nu poate îndura un bărbat ", spune el.


Partea bună a „Legii decreţeilor"


Ca medic ginecolog, a fost obligat să respecte Decretul 770 din 1966 dat de comunişti, mai cunoscut drept „Legea decreţeilor", lege prin care se interzicea cu desăvârşire avortul. Din punctul său de vedere, legea cu pricina, motivul a nenumărate drame, în mod paradoxal, a avut şi o parte bună, stimularea natalităţii.


„Ca părere strict personală, consider că ar trebui să existe o oarecare restricţie în materie de avort. Evident, nu până la interzicere, deoarece orice e interzis, este făcut prin alte mijloace, în general cu efecte negative. Ar trebui căutată o cale de stimulare a natalităţii deoarece suntem într-un adevărat dezastru, din acest punct de vedere. Suntem în pericol, ca naţie", afirmă doctorul Botezatu.
Pseudo-nostalgia „Epocii de Aur".


„Regret doar seriozitatea profesională şi responsabilitatea oamenilor, în contextul societăţii dinainte de Revoluţie. Exista o altă imagine asupra rolului pe care-l avea fiecare în societate", consideră medicul ginecolog.
Deşi a fost tentat să plece în Occident, dr. Botezatu a ezitat „M-am gândit să fug, dar cred că nu am avut curajul şi sâmburele de nebunie necesar. Mi-era frică de ce se va întâmpla cu familia mea", ne-a mărturisit, nu fără o undă de nostalgie.


Viaţă de poveste


Medicul este mândru că de-a lungul existenţei sale a fost contemporan cu evenimente istorice, la care alţii nici nu pot visa.
„Am trăit moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, înscăunarea lui Ceauşescu , creşterea cultului personalităţii acestuia, revoluţia şi căderea lui. De asemenea, am trăit experienţele traumatizante a două mari cutremure", a mai spus medicul ginecolog.

Întrebări şi răspunsuri


Aţi operat în perioada comunistă, cu Securitatea la uşă?


Nu am păţit aşa ceva şi nici nu am întâlnit în vreun spital o asemenea situaţie. Am salvat foarte multe femei care-şi provocau avorturi. Aveam gărzi în care aveam câte 25 de naşteri, câte zece avorturi provocate, dintre care cel puţin unul care era toxico-septic.
Cu ce probleme se confruntă Ginecologia în prezent?
Acuma sunt mult mai multe copile de 12-15 ani care rămân însărcinate, decât înainte de Revoluţie. Am avut, în urmă cu câţiva ani, chiar şi o fetiţă de zece ani pe care am chiuretat-o. E drept însă că, înainte de 1989 erau mai mult multe avorturi deosebit de grave, care puneau probleme mari.
Ce-i place
Îmi place să citesc foarte mult, orice, glumind aş spune că citesc chiar şi un bilet de tramvai. Îmi pare rău că nu am timp să călătoresc atât cât aş vrea şi, de asemenea, îmi place mult să gătesc. Mau privesc la televizor, dar, în ultimul timp, din ce în ce mai rar.

Ce nu-i place


Nu-mi place minciuna, ipocrizia şi mai ales dorinţa, pregnantă în ultimii 20 de ani în societatea noastră, de a parveni rapid, oricum şi cu orice mijloace. Ca să parafrazez un celebru profesor este sindromul MUR-adică mult, uşor şi repede.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite