Coşmar pentru un gălăţean. Executat silit de bănci după ce i s-a furat buletinul, iar hoţii au făcut credite în numele lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Paraschiv
Ionuţ Paraschiv

Ionuţ Paraschiv trăieşte un coşmar în care datorează 24.000 de lei la BRD şi BCR cu toate că n-a semnat niciun contract de creditare. Gălăţeanul este urmărit de către firmele de recuperări pentru a fi executat silit cu toate că o expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura lui nu corespunde cu cea de pe contractul de credit.

În urmă cu patru ani, Ionuţ Paraschiv (26 de ani) a aflat cu stupefacţie de la BRD, sucursala Galaţi, ca pe numele său există un contract de credit pentru suma de 12.000 lei, contractat în 2007 şi că figurează ca restanţier cu mai multe rate neplătite. Contractul de credit a fost încheiat la o agenţie a băncii din Botoşani.  După ce i s-au oferit copii ale contractului de credit şi documentelor pe baza cărora a fost încheiat, bărbatul a descoperit că este victima unei escrocherii.

“Am constatat cu stupoare că semnătura de pe contractul de credit nu-mi aparţine şi este falsificată”, ne-a declarat Ionuţ Paraschiv.

Persoana care a încasat banii s-a folosit de cartea de identitate a lui Paraschiv, pe care acesta o declarase pierdută încă din 2003. De parcă n-ar fi fost suficient de mare şocul acestei descoperiri,  Ionuţ Paraschiv a aflat, după câteva zile, că mai are de restituit un credit şi la BCR, în valoare tot de 12.000 de lei, acordat tot pe baza fostei sale cărţi de identitate.

Greşeala funcţionarilor bancari

Gălăţeanul a acţionat în judecată BRD şi BCR pentru a cere anularea contractelor de credit, iar o expertiză grafoscopică a stabilit că semnătura lui Ionuţ Paraschiv nu coincide cu cea de pe documentele bancare. În replică, reprezentanţii BRD au susţinut în instanţă că documentul bancar pe baza căruia a fost acordat creditul nu a fost semnat şi ştampilat de către BRD Iaşi, ci de către o altă unitate bancară din sistem.

“Ţinem să precizăm că BRD, sucursala Iaşi, nu deţine niciun înscris care să dovedească că ar fi acordat vreun credit reclamantului Ionuţ Paraschiv”, precizează BRD.

L-am contactat pe purtătorul de cuvânt al BRD, Traian Traicu, pentru a ne răspunde cum a fost posibilă acordarea creditului pe baza unui act de identitate al unei persoane care nu corespundea fizic cu solicitantul, dar n-a acut ce să ne spună.

Ionuţ Paraschiv a depus plângere penală împotriva administratorului firmei din Botoşani, dar şi a funcţionarului bancar care a acordat creditul de la BRD, însă procurorii au dispus neînceperea urmării penale împotriva acestora.

Pe 17 mai 2011, Judecătoria Iaşi a anulat contractul de credit emis pe numele lui Ionuţ Paraschiv, însă a fost parcursă doar prima fază procesuală.

Justiţia i-a dat dreptate

“Se putea evita această situaţie dacă înainte de semnarea contractelor de credit funcţionarii bancari ar fi realizat că solicitantul  nu coincide fizic cu persoana căreia îi aparţine cartea de identitate”, ne-a declarat Bogdan Sântoma, avocatul lui Ionuţ Paraschiv.

Un proces similar a fost deschis şi pentru anularea contractului de credit deschis la BCR, unde se va efectua o nouă expertiză grafoscopică pentru a se stabili autenticitatea semnăturii.

S-a descoperit ulterior că la dosarul de credit fuseseră depuse şi alte acte false, cum ar fi un contract de muncă încheiat între gălăţean si firma de transport SC. PRIS-COM UNIVERS S.R.L. din comuna Flămânzi, judeţul Botoşani, unde acesta figura ca şofer de microbuz, precum şi o adeverinţă de venit eliberată de aceeeaşi firmă. Asta în condiţiile în care Ionuţ Paraschiv nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite