Contractul cu ArcelorMittal Galaţi, o afacere profitabilă pentru Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerului Economiei susţine că tranzacţia prin care ArcelorMittal Galaţi a cumpărat electricitate de la Hidroelectrica a fost transparentă şi garantează profit pentru producătorul de energie.

Hidroelectrica, singurul ofertant, a vândut 1,75 milioane MWh combinatului siderurgic din Galaţi, cu preţul de 130 lei/ MWh, valoarea contractului fiind de 227,7 milioane lei (53,2 milioane euro).

"Tranzacţia s-a desfăşurat în mod transparent, iar preţul de vânzare este unul care garantează profitul Hidroelectrica", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, care controlează producătorul de energie.

Hidroelectrica va livra energie în perioada 7 ianuarie 2011 - 6 ianuarie 2012.Compania de stat va încheia acest an cu un profit brut de circa 110 milioane euro, în creştere de peste şapte ori comparativ cu câştigul de 15 milioane euro (65 milioane de lei) din 2009.

Preţul plătit de ArcelorMittal Galaţi este similar cu nivelul mediu la care Hidroelectrica va vinde în 2011 electricitate prin intermediul contractelor bilaterale.

ArcelorMittal Galaţi, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România, şi-a asigurat necesarul de energie pentru 2010 într-un mod similar, cumpărând, în decembrie anul trecut, tot de la Hidroelectrica, energie la preţul de 138 lei/MWh.

Combinatul este controlat de grupul siderurgic ArcelorMittal, care mai deţine în România trei unităţi similare, la Roman, Iaşi şi Hunedoara, la care se adaugă operatorul portuar Romportmet Galaţi şi firma ArcelorMittal Construction.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite