PORTRET/Epigramista care a îngrijit 60.000 de copii

Constanţa Apostol scrie epigrame, dar cele mai mari satisfacţii le are în plan profesional, îngrijind nou-născuţi, ca asistentă medicală.

Profil

Născută: 8 noiembrie 1950

Studii: Şcoala Postliceală Sanitară Galaţi şi Facultatea de Psihologie

Stare civilă: necăsătorită

A început să scrie epigrame în urmă cu mai bine de 30 de ani. De atunci a câştigat zeci de premii la concursurile literare la care a participat. Cel mai mult, apreciază premiile primite de la epigramiştii din Chişinău şi Slatina deoarece acolo sunt cluburi de profil extrem de puternice.

„Eu le mulţumesc celor care greşesc pentru că ne dau posibilitatea să ne exprimăm epigramistic. Epigrama este ofensivă şi nu ofensatoare şi chiar dacă ea este un atac, efectul ei nu trebuie să fie altceva decât o explozie de râs. Numai firile obturate spiritual pot avea idei revanşarde. Epigrama este o lume a bărbaţilor în care femeile pătrund mai greu, dar eu consider că ne naştem cu şanse egale şi doar valorificarea acestor şanse face posibilă diferenţa" afirmă cea căreia prietenii şi colegii îi spun alintând-o „Tanţa".

„Prostia şi ignoranţa fac parte din condimentele civilizaţiei"

Epigramiştii citesc mult, se pun la curent cu toate evenimentele pentru că din actualitate le vine inspiraţia. „Cultura ne omogenizează, iar incultura ne particularizează. Prostia şi ignoranţa fac parte din condimentele civilizaţiei", ne explică epigramistia.

Constanţa Apostol este asistenţă medicală la Maternitatea „Buna Vestire" din Galaţi, de peste 40 de ani. Colegele îi cunosc pasiunea pentru epigrame şi s-au obişnuit ca „Tanţa" să le compună acrostihuri. Acestea sunt poezii sau strofe în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvânt (nume, mesaj etc). Compunerea unor asemenea versuri, presupune un talent deosebit şi nu e la îndemana oricui.

După zeci de ani, copiii pe care i-a îngrijit după naştere o caută şi o roagă să le asiste soţiile la naştere. Sunt momente speciale, care reprezintă încununarea unei cariere pline de satisfacţii profesionale.

A îngrijit o mămică cu zece copii

Deşi îşi practică profesia de asistentă medical de zeci de ani, continuă să o impresioneze mămicile, în clipele când nasc.

"Mă impresionează de fiecare dată metamorfoza unei femei care naşte şi care după durerile naşterii, apare atât de fericită când îşi vede bebeluşul plângînd. Cred că este poate singurul loc unde femeile plâng într-adevăr de fericire " declară Constanţa.

Cel mai mult o impresionează prematurii, care la naştere nu au mai mult de 600-700 de grame. Au şanse minime de supravieţuire, dar îi vede apoi pe stradă alături de mamele lor. În cei peste 40 de ani de activitate, a asistat şi la premiere, cum ar fi naşterea unui copil de 6,7 kilograme, dar şi la îngrijirea a zece nou-născuţi în acelaşi timp.

"Eu spun că am înlocuit acul seringii, cu acul epigramei şi nu ştiu care din ele doare mai tare", glumeşte Constanţa. Are o satisfacţie enormă. Ca asistenţă medical, a îngrijit, după socotelile ei, 60.000 de nou-născuţi, performanţă cu care puţine asistente medicale se pot lăuda.

Ce îi place

Îmi place adevărul, prietenia, bunătatea, dăruirea de sine. M-au impresionat mamele care au născut mulţi copii asumânduşi astfel multe greutăţi. Îmi plac cei care au puterea de a se sacrifica fără a cere nimic în schimb. Îmi plac oamenii concilianţi pentru că noi reacţionăm cu emotivitate şi nu cu obiectivitate.

Ce nu îi place

Nu îmi place ipocrizia, minciuna, orgoliile nejustificate şi mai ales persoanele a căror obiectivitate este de fapt o subiectivitate mascată. Nu îmi place nerecunoştinţa şi mai ales nu imi plac cei care cred că adevărul absolut este propria lor părere. În general, nu îmi place să mă revărs autobiografic până la migrena cititorului.

Întrebări şi răspunsuri

De unde pasiunea pentru epigrame?

Eu am versificat de mică, din şcoala generală, şi apoi am început să scriu epigrame din divertisment. Îmi place mult revista „Urzica". Misterul face parte din apanajul femeilor, care ţin la intimitatea şi la integritatea lor şi mai ştiu că niciodată nu o să ştim despre noi atâtea câte ştiu alţii.

De ce aţi ales să deveniţi asistentă şi nu medic?

Datorită suferinţei tatălui meu pentru că l-am iubit enorm şi i-a promis că nu voi mai lăsa pe nimeni să sufere aşa cum l-am văzut suferind pe el. Am făcut practică la Spitalul de Copii şi atunci am simţit că locul meu este tot lângă cele mai neajutorate fiinţe, copiii nou-născuţi. Shakespeare spunea că viaţa este o flacără care se stinge, dar recapătă scânteie ori de câte ori se naşte un copil.