Stiri din Galati

Conducerea Şantierului Naval "Damen" riscă sesizare penală

4 decembrie 2009, 11:06 |  Autor: Marilena Dinu | 

Cuvinte cheie: santier, damen, sesizare penala, munca la negru, Marilena Dinu,

Kees de Ruiter, directorul general din Damen Galaţi

Galaţi

Kees de Ruiter, directorul general din Damen Galaţi

 

Kees de Ruiter şi Rinus Brugge nu au prezentat ITM-ului formele legale de muncă în România nici după aproape două luni de la control. Directorul general şi adjunctul acestuia continuă să lucreze ilegal deşi au mai fost amendaţi, în octombrie 2009. Ionel Petrea a afirmat că aceştia riscă o sesizare penală dacă nu au intrat în legalitate.

Kees de Ruiter se află în România din toamna anului 2008, iar din decembrie a fost numit director general la „Damen" Galaţi. Rinus Brugge a venit în oraşul nostru în primăvara lui 2009.
Un control făcut un an mai târziu de Inspectoratul Teritorial al Muncii, respectiv octombrie 2009, a scos la iveală faptul că cei doi olandezi nu aveau forme legale de muncă.

Pe Aceeaşi Temă


"Inspectorii de muncă au constatat că directorul general şi adjunctul său, doi cetăţeni olandezi, nu aveau documentele necesare pentru angajare, conform legislaţiei române. Compania a fost sancţionată cu 3.000 de lei ", a declarat inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, Ionel Petrea.


Inspectorul şef a adăugat că cei doi olandezi au avut la dispoziţie două săptămâni pentru a prezenta documentele din care să reiasă că au drept de muncă în ţara noastră, însă n-au făcut-o.
Mai mult, ieri, surse din cadrul Şantierului Naval ne-au informat că directorii care îi conduce muncesc ilegal alături de alţi circa 50 de olandezi veniţi din şantierele navale patronate de grupul Damen.


Niciunul dintre olandezii care se află acum pe şantier nu au forme legale şi nici protecţia muncii semnată. Ei sunt trecuţi ca şi supraveghetori, majoritatea ocupând posturi cu putere de decizie, însă, în realitate ei lucrează efectiv la construcţia navelor", ne-a declarat ieri un angajat al companiei.
În aceste condiţii, Ionel Petrea a declarat că dacă vor fi prinşi a doua oară fără acte legale de muncă, Kees de Ruiter şi Rinus Brugge se vor alege cu o sesizare penală.


„În timpul controlului, directorii nu ne-au prezentat nici un document, nici măcar contracte de management", a adăugat Petrea.


Oficialii companiei nu au dorit să comenzete acuzaţiile aduse la adresa celor doi directori olandezi.
12.000 de lei, cazarea olandezului în Galaţi
Aceleaşi surse ne-au explicat că olandezul Kees de Ruiter nu-şi primeşte din Galaţi salariul şi ca atare nu este obligat să plătească dările către statul român.
Kees de Ruiter are cu Damen Olanda un contract prin care trebuie să îmbunătăţească rezultatele de la Galaţi. Ca şi obligaţie contractuală, Şantierul Naval de la Galaţi îi plăteşte lunar circa 12.000 de lei, reprezentând cheltuielile de cazare la care se adaugă şi cele pentru hrana zilnică şi maşină personală", ne-au informat aceleaşi surse.

În schimb, amintim că, anul acesta administraţia Şantierului Naval Damen Galaţi a disponibilizat, pe fondul crizei economice, circa 600 de navalişti.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole