Elevii de la Liceul Pedagogic din Galaţi sunt obligaţi să înveţe în frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceul Pedagogic
Liceul Pedagogic

Incidentul de săptămâna trecută de la Colegiul Naţional „Costache Negri”, care a dus la incendierea unui covor dintr-un laborator, a scos la iveală nevoia acută de investiţi în reabilitarea termică a prestigiosului liceu gălăţean, cel mai vechi din oraş.

Pentru că este declarată monument istoric, doar o firmă acreditată poate lucra la anveloparea termică a clădirii.

Problema este cunoscută de ani de zile, însă nimeni nu face mai nimic. În 2008, a fost câştigată finanţarea pentru un proiect de reabilitare a întregului liceu, cu o valoare totală de cinci milioane de lei.

De atunci însă, banii au venit cu ţârâita şi la sfârşit de an. Aşa s-a întâmplat şi acum în 2010, când este aproape imposibil să mai mai faci ceva cu ei.

Problema principală este aceea că şcoala nu este anvelopată termic, situaţie în care centrala termică este practic subdimensionată.

„Soluţia ar fi fost să înlocuim întreaga tâmplărie de la ferestre, dar este foarte greu pentru că imobilul este monument istoric şi firma care ar trebui să facă acest lucru trebuie să fie autorizată pentru astfel de lucrări”, spune directorul şcolii, Daniela Popa.

În aceste condiţii, ultimii bani pe care Primăria i-a direcţionat către proiectul de la Pedagogic, aproximativ 50.000 de lei, au fost folosiţi pentru reabilitarea tâmplăriei din cămin.

Inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă spune că ştie despre acest lucru, dar că este ferm convins că problema nu se poate rezolva pe termen scurt.

„Poate doar dacă s-ar reuşi schimbarea tâmplăriei, chiar şi cu PVC sau aluminiu, dar la culoarea tencuielii. Altfel, nu văd cum se poate rezolva problema. Sălile sunt foarte mari, înalte, la fel şi geamurile”, ne-a explicat Doruleţ Resmeriţă.

Inspectorul şcolar adjunct Onuţ Atanasiu crede în schimb că cea mai bună soluţie ar fi montarea mai multor centrale termice mai mici, care să deservească pe bucăţi întreg Liceul Pedagogic.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite