Stiri din Galati

Concediat pentru că a ajuns în Parlamentul României!

21 noiembrie 2009, 10:57 |  Autor: Vali Trufaşu | 

Cuvinte cheie: Galaţi, Paul Ichim, parlamentar, medic, concediat, incompatibilitate,

Paul Ichim se simte discriminat  Foto Vali Trufaşu

Galaţi

Paul Ichim se simte discriminat Foto Vali Trufaşu

 

Tribunalul Galaţi a legalizat, acum câteva zile, decizia Spitalului de Urgenţă din Galaţi de a-l concedia pe doctorul Paul Ichim pe motiv că funcţia de senator este incompatibilă cu cea de medic.

Problemele pentru medicul Paul Ichim au apărut după ce a devenit membru al Senatului României. Conducerea de atunci a Spitalului de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" i-a desfăcut contractul de muncă prin decizia 496/16.04.2009.

A urmat o bizară hotărâre de suspendare a contractului care nu mai exista. Motivul avalanşei de hotărâri ale spitalului are la bază o controversă care pare fără soluţie: există sau nu incompatibilitate între funcţiile de senator şi de medic?

Firesc, medicul a dat în judecată Spitalul, cerând să fie pus în drepturi. Tribunalul Galaţi a pus capăt zilele trecute disputei dintre cele două părţi şi a hotărât să respingă contestaţia senatorului.

Contactat de noi, doctorul Paul Ichim ne-a declarat că decizia justiţiei nu are temei şi o va ataca cu recurs, iar juristul de la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, care i-a desfăcut contractul de muncă, se va alege cu plângere penală pentru abuz în serviciu.

Sunt singurul parlamentar din România care nu poate profesa ca medic. Ceilalţi colegi din ţară îşi practică profesia bine mersi, evident în limita timpului disponibil. Ori legea este una pentru toţi, ori nu", susţine senatorul.

Hotărâri judecătoreşti contradictorii

Este de remarcat că hotărârea Tribunalului Galaţi se bate cap în cap cu o altă decizie a instanţei.

Judecătorii stabiliseră iniţial că suspendarea contractului de muncă al doctorului Ichim nu este legală întrucât nu există nici un fel de incompatibilitate între funcţia de senator şi cea de medic. Adică exact invers faţă de cum s-a decis acum.

Preşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi, doctorul Dumitru Cristea, ne-a declarat că preferă să se abţină de la orice comentarii vizavi de cazul doctorului Ichim.

Senatul este de partea doctorului Ichim

Comisia juridică, de numiri, imunităţi şi validări a Senatului României a decis că senatorul Paul Ichim nu se află în incompatibilitate cu funcţia de cadru asociat al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" şi şef al secţiei Chirurgie III, dar justiţia a decis să ignore această decizie.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Victor Atanasie Stănculescu: „Ştiam că sovieticii au decis să scape de Ceauşescu“

    Victor Atanasie Stănculescu spune că era la curent cu jocurile geopolitice care vizau România. ...

    Mircea Oprean: Am recunoscut pantalonii găuriţi de gloanţe ai lui Nicolae Ceauşescu

    Soţul Zoei Ceauşescu, Mircea Oprean, a declarat că a văzut rămăşiţele scoase din acele morminte ...

    Aventurile Ceauşeştilor la Miliţia din Târgovişte

    Peripeţiile soţilor Ceauşescu în sediul Inspectoratului Judeţean de Interne Dâmboviţa continuă! ...

    Nicolae Ceauşescu: „Trădătorule! M-ai trădat!“

    În jurul orei 16.30, misiunea de ascundere a lui Ceauşescu era încheiată. Dictatorul a fost adu ...

    Pavel Stratan s-a mutat într-o vilă somptuoasă din București

    Pavel Stratan, împreună cu familia sa, formată din Rodica (soția) și cei doi copii (Cleopatra ș ...

    VIDEO Ceauşeştii îşi făceau nevoile într-un bidon

    Pentru siguranţă, soţii Ceauşescu nu erau duşi la WC, în UM 01417 Târgovişte. Pentru problemele ...

    Cum l-a trădat Securitatea pe Ceauşescu

    De două decenii, capii fostei Securităţi neagă cu vehemenţă orice implicare în Revoluţie. De fa ...

    VIDEO În urmă cu 21 de ani: Execuţia cuplului Ceauşescu

    Ziua de Crăciun este una cheie în istoria românilor. În urmă cu exact 21 de ani, cuplul Nicola ...

    PREMIERĂ Membrii familiei regale din Spania şi-au făcut publice veniturile

    Criza economică, un scandal de corupţie şi numeroasele proteste din ultimul an i-au determinat ...

    Ceauşescu, trădat de omul care l-a păzit 35 de ani

    Generalul în rezervă Marin Neagoe, fostul şef al Direcţiei a V-a şi aghiotant al dictatorului, ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole