Galaţi: Complexul „Francezi” a fost transformat de boschetari în hazna
0
După Revoluţie, ansamblul de spaţii comerciale a fost devastat, cărându-se la Remat tot ce se putea valorifica
Abandonat de către autorităţi, fostul complex comercial a devenit „casă” pentru boschetarii din zonă.
În jurul acestuia, s-au ridicat mormane de gunoaie „asezonate” cu fecale, iar mirosul de urină taie respiraţia trecătorilor. Ca o dovadă de netăgăduit a indiferenţei gospodarilor urbei, pe acoperiş cresc arbuşti sălbatici.
Gălăţenii care locuiesc în preajma complexului se plâng că nu mai suportă mizeria şi mirosul ce provine de la acesta. S-au făcut nenumărate sesizări către municipalitate, locatarii solicitând alungarea boschetarilor, igienizarea şi amenajarea spaţiului.
“S-a ales praful de tot ce era. De patru-cinci ani, cerem primarului să monteze un veceu ecologic. Sunt mulţi pensionari care vin şi joacă şah aici în parc şi nu au unde să-şi rezolve necesităţile fiziologice. Nu ne bagă nimeni în seamă”, s-a plâns Ionel Negru, pensionar.
“Chiar trebuie să stăm în paragină până murim? Cel puţin, să facă curăţenie în toate clădirile ca să asaneze focarul de infecţie. Trec zilnic pe aici copii şi se pot îmbolnăvi.
În plus, Liceul „Emil Racoviţă” e la doi paşi. Măcar lucrul ăsta ar trebui luat în seamă de către autorităţi”, a intervenit în discuţie şi Virgil Potorac.
Era plin de grădini şi terase de vară

Am întâlnit şi câţiva gălăţeni mai nostalgici. Oamenii ne-au povestit cum arăta pe vremuri Complexul “Francezi”. “Veneau oameni din toate zonele oraşului. Aveam aici grădini şi terase de vară, un centru de pâine, un aprozar, o croitorie, o frizerie. Nimeni nu s-a gândit vreodată că cel mai frumos complex din Galaţi s-ar putea transforma într-o veritabilă ruină”, spune Ionel Negru.
“Aveam de toate aici: merchenerie, croitorie, alimentară, frizerie, cofetărie. Era ordine şi disciplină. Era un fel de orăşel într-un oraş mai mare”, ne-a mărturisit Alexandru Ogâgan.
Complexul “Francezi” îşi are propria istorie pe care am aflat-o de la un locatar al unui bloc din vecinătatea acestuia. “Prin anii 80 au venit nişte specialişti francezi să lucreze în Combinatul Sidex. Autorităţile au vrut să-i impresioneze în mod plăcut şi i-au mutat aici, deoarece acest complex era cel mai frumos din oraş. De la aceşti ingineri francezi a venit şi numele. Dar numai numele a rămas din el”, ne-a povestit cu nostalgie Virgil Potorac, în vârstă de 70 de ani.

Speranţe deşarte ?
În ultimii doi ani, autorităţile au promis de mai multe ori că-i vor obliga pe actualii proprietari ai spaţiilor comerciale lăsate de izbelişte să igienizeze Complexul Francezi.
“Complexul se va face. Spaţiile comerciale au fost vândute către opt societăţi şi văd că, deocamdată, niciuna nu se agită să modernizeze locul. În cele din urmă, îi vom obliga. Altfel nu se poate ”, a declarat primarul Dumitru Nicolae.