Comisia de anchetă a Ministerului Sănătăţii a găsit nereguli grave la Reanimarea Spitalului de Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Foto: Adrian Obreja
Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Foto: Adrian Obreja

Primele reacţii ale comisiei de anchetă au fost unele triste pentru conducerea spitalului. Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă se confruntă cu mari probleme. Totodată au fost găsite nereguli la Neurochirugie şi Unitatea de Primiri Urgenţe.

Cazul izbucnirii focarului de infecţie intraspitalicească din Spitalul de Urgenţă Galaţi a ajuns imediat în atenţia Ministerului Sănătăţii. Comisia desemnată pentru a ancheta tragedia de la Galaţi (în urma cărora doi pacienţi au murit) a găsit nereguli grave la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI). Una dintre probleme este reprezentată de faptul că soluţiile perfuzabile erau depozitate direct pe podea.

„Membrii comisiei au fost nemulţumiţi de o serie de nereguli pe care le-au găsit la ATI. Spre exemplu nu existau dulapuri pentru substanţele perfuzabile. Acestea erau ţinute pe jos.O altă neregulă din spital este faptul că traficul în unitate este intens. Motivaţia conducerii spitalului a fost că se lucrează în ambulatoriu”, spune Valentin Boldea, diresctorul DSP.

Totodată au fost găsite nereguli la Neurochirugie şi Unitatea de Primiri Urgenţe. Ancheta este încă în desfăşurare. „Au fost recoltate probe şi din aceste secţii”, mai spune dr. Boldea.

„Locul din care a pornit focarul este posibil să fie chiar ATI. Vom vedea rezultatele anchetei. Este posibil pentru că doi dintre pacienţi nu au mai ajuns pe secţia Neurochirurgie după operaţie”, mai spune Valentin Boldea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite