Comenzile ultimelor torturi de Revelion au tarif de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine nu-şi doreşte ca în noaptea dintre ani să aibă pe masă, după mâncărurile tradiţionale româneşti, şi un tort apetisant, cu multă frişcă şi/sau ciocolată? Cu siguranţă toţi ne dorim, numai că cine nu are în familie o gospodină pricepută  aleargă la cofetăriile unde se pot comanda torturi. Se primesc comenzi şi astăzi, până târziu, dar cu tarif special.

Aici avem două categorii de cofetării: cele mici, care lucrează doar cu persoanele fizice şi cele mai mari, care fac torturi şi pentru alte categorii de consumatori, cum este cazul firmelor care organizează revelioane.

Dunărea SA, de exemplu, face astfel de deserturi în laboratorul propriu pentru tot felul de evenimente. În topul preferinţelor clienţilor pentru perioada Revelionului se află torturile cu ciocolată, frişcă şi fructe, ornate cu simboluri şi decoraţiuni de sezon. Majoritatea clienţilor solicită produse cu greutatea între 1,5 kg şi 3 kg. Preţurile variază între 25 şi 40 de lei pe kilogram.

"Anul  acesta, comenzile venite din partea populaţiei au cunoscut o creştere considerabilă faţă de anul trecut. S-a văzut clar că oamenii, prinşi în ritmul alert al vieţii profesionale, apelează la firme specializate în realizarea produselor de cofetărie", spune Andrada Fătulescu, manager de marketing la Dunărea SA.

Din cealaltă categorie de cofetării face parte şi Andra Exclusiv, din Piaţa Centrală. "Aici, aproape toţi clienţii sunt persoane fizice. Preţul la noi este fix: 33 de lei pe kilogram, dacă clientul vrea frişcă vegetală şi 37 de lei, dacă optează pentru frişca naturală. Îl personalizăm pentru ficare, aşa cum doreşte. Avem în plus şi decoraţiuni de sezon, toate gratuit", ne-a precizat Andreea Florea, administratorul acestei cofetării.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite