Galaţi: Vali Comănescu - trup şi suflet pentru Oţelul
0
Are la activ două interdicţii pe stadioane dar spune că nimic nu-l poate ţine departe de marile sale pasiuni: fotbalul şi Oţelul Galaţi
Profil:
Născut: 18 octombrie 1981
Studii: Şcoala Profesională – profilul metalurgie
Ocupaţie: amenajări interioare
Lui Vali Comănescu nu-i place să i se spună că este lider sau şef de galerie la „Steel Boys”, cum îşi spun cei aproximativ 40 de suporteri care la fiecare meci al Oţelului populează peluza sud. Se consideră un purtător de fular, la fel ca toţi ceilalţi băieţi, cu care trăieşte şi împarte bucuriile sau, după caz, dezamăgirile de după fiecare meci al echipei favorite.
Totul a început în urmă cu mai bine de 20 de ani, când se ducea după cei mai mari la meciurile Oţelului. Fotbalul anilor `80 i-a intrat la suflet.
Convins că e de datoria lui să susţină formaţia Oţelulu, a devenit fan înfocat, organizându-şi întreaga existenţă în jurul echipei favorite.
“Odată cu promovarea echipei, prin 1991-1992, când echipa s-a mutat pe stadionul Dunărea , eram atras de galerie. Faţă de acum, când lumea stă în picioare, atunci se stătea jos, se cânta şi să bătea din palme. Era un mod mult mai clasic de a aduce aportul pentru jucători”, spune Vali.
Nici armata nu l-a ţinut departe de stadion
Din 1999, Comănescu este suporter activ al Oţelului, participând efectiv la tot ce presupune activitatea echipei: deplasări, meciuri acasă, antrenamente, întâlniri cu conducerea clubului, organizarea galeriei. Chiar şi în anul în care a fost în armată, tot facea ce făcea şi îşi lua permisie de fiecare dată când Oţelul juca acasă. Deşi mulţi îi consideră huligani, suporterii de la peluză respiră practic în ritmul echipei favorite.
„Pentru noi, un meci începe cu câteva zile înainte. De zece ani de zile facem deplasări cu echipa la meciuri. Aveam nopţi în care nu puteam să dorm pentru că ştiam că a doua zi la patru dimineaţa trebuia să plec în deplasare. Eram fascinat de a fi într-un autobuz, autocar, tren cu alţi suporteri care poartă aceleaşi culori pe care le port şi eu şi mergem să susţinem echipa pentru idealul nostru. E un sentiment unic, pe care puţină lume îl înţelege” spune mândru suporterul.
Suporterul e suporter până moare
Chiar dacă incidentele între suporteri sunt inerente la aproape orice meci, au fost şi cazuri în care Vali Comănescu cu băieţii săi au fost ajutaţi de susţinătorii altor echipe.
„Suntem rivali, dar ne şi respectăm. Acum o lună, la Dinamo, am avut multe piedici. Noi, ca suporteri plătitori, am luat o maşină, ne-am dus la Bucureşti, dar am ajuns la poliţie. Suporterii de la Dinamo au înţeles problema, s-au pus în locul nostru. Probabil la fel am face şi noi. Ne-au cumpărat bilete şi ni le-au adus la secţie, le-am plătit” spune Vali.
Întrebări şi răspunsuri:
Cum e să fii printre primii interzişi din ţară?
Prima interdicţie am avut-o pe o perioadă de un an, în sezonul 2006-2007, iar acum sunt la a doua, de şase luni. Sunt printre primii cinci pe ţară care au primit interdicţii. La ultima, m-am urcat pe un gard, în euforia noastră, după ce echipa noastră dăduse un gol. Partea proastă e că ajungi să fii luat la ochi.
Ce fel este să vezi meciul la televizor?
Sincer, la ultimele meciuri mi-au dat lacrimile, ştiind că mă duc la stadionul ală de peste 20 de ani. La televizor era ceva artificial, nu mai simţeam mirosul ierbii. Nu mai eram în mijlocul galeriei. E cea mai mare pedeapsă să nu poţi asista la meciul echipei.
Ce îi place:
Pe primul loc e Oţelul, desigur. La fel, pescuitul, să mai fac câte un grătar cu prietenii, să joc un fotbal. Apoi, pentru că mă consider un patriot local, aş vrea să-mi placă oraşul, să-mi placă străzile. Sunt multe care nu îmi plac şi asta mă dezamăgeşte.
Ce nu-i place:
Nu-mi plac microbuzele care încurcă circulaţia, toţi cocalarii în maiou şi şlapi care ascultă manele. Oraşul asta e îmbâcsit lumea nu mai ţine la valorile locale, se vede că ne-am pierdut identitatea. Şi asta e valabil în primul rând la cei care conduc oraşul. E urât. Fără sare şi piper.
Se încarcă comentariile...
