Galaţi: Atenţie! Circulaţia este blocată pe Faleza Superioară a Dunării, vineri dimineaţă
0
Şoferii gălăţeni trebuie să fie atenţi mâine deoarece traficul rutier va fi oprit, între orele 10.00 şi 12.00, pe Faleza Superioară a Dunării, pe tronsonul cuprins între supermarketul Viva şi statuia I.C.Brătianu.
Închiderea circulaţiei este necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a celei de-a opta ediţii a „Săptămânii mobilităţii Europene”, organizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi.
În cadrul acestui eveniment se vor face concursuri de role şi cros cu participarea copiilor cu vârste cuprinse între 11 -15 ani; concursuri de alergări la care vor participa persoane de vârsta a treia; concursuri cu participarea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii; se va realiza un studiu comparativ privind poluarea fonică şi atmosferică generată de traficul motorizat pe un tronson al unei străzi intens circulate în condiţiile unui trafic normal şi în lipsa lui, în urma devierii circulaţiei. Cei care doresc să participe la concurs se pot înscrie la sediul instituţiei, între orele 8.30-16.00.
Activităţile din acest an se vor desfăşura sub deviza: „Îmbunătăţeşte climatul oraşului tău!” şi au drept scop să stimuleze autorităţile locale să aloce mai mult spaţiu traficului nemotorizat în vederea îmbunătăţirii calităţii aerului la nivel local.
Evenimentul “Săptămâna Mobilităţii Europene” a debutat în anul 2002, cu scopul de a arăta publicului european care sunt factorii agresivi pentru mediu – primul dintre aceştia fiind traficul urban. De asemenea, îi încurajează pe oameni să renunţe la maşini şi să opteze, măcar pentru câteva zile, la mersul cu bicicleta sau pe jos şi să utilizeze mijloacele de transport în comun.