Cinci hectare vor fi împădurite în comuna gălăţeană Oancea în cadrul campaniei „România prinde rădăcini”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Consiliului Judeţean a semnat astăzi contractul de parteneriat
Preşedintele Consiliului Judeţean a semnat astăzi contractul de parteneriat

Zona care va fi plantată este situată la ieşire din localitatea Vlădeşti şi a fost deja pregătită pentru acţiunea de plantare de puieţi de sâmbătă. Este vorba despre o suprafaţă totală de aproximativ cinci  hectare, numărul de voluntari aşteptaţi fiind de circa 1.000.

„Prin contractul de parteneriat semnat astăzi ne asumăm, fiecare dintre noi – Consiliul Judeţului Galaţi, Consiliul Local Oancea, Realitatea Media şi Romsilva, un rol foarte serios. Eu cred că România are o nouă şansă, de a redeveni ce a fost cândva - gura şi plămânul Europei. Dar asta depinde de noi toţi”, a spus preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac.

„ Nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât să laşi după tine o pădure, şi nu un arbore. Dacă fiecare dintre noi şi-ar lua în serios destinul, am avea o şară bogată, fumoasă şi curată”, a spus Mihai Tatulici, iniţiatorul campaniei.

Campania „România prinde rădăcini” de la Galaţi va înregistra şi o premieră. Echipe de voluntari din Republica Moldova şi Ucraina vor fi prezente pentru a participa la acţiunea de împădurire, întărindu-se astfel colaborarea trilaterală între judeţul Galaţi – România, raioanele Cahul şi Cantemir – Republica Moldova şi raionul Reni, regiunea Odesa – Ucraina.

Acţiunea va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie 2010, în localitatea Oancea.

În cursul anului trecut, cu sprijinul Consiliului Judeţului Galaţi, în zona localităţii Oancea a fost plantată o lizieră de salcâmi. Acţiunea de sâmbătă va întregi eforturile locale de realizare a cât mai multe zone verzi.


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite