Galaţi: Cinci familii evacuate pentru o despăgubire "greşită"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Cinci familii evacuate pentru o despăgubire "greşită"
Galaţi: Cinci familii evacuate pentru o despăgubire "greşită"

Consiliul Judeţului Galaţi a plătit despăgubiri pentru un imobil nerestituit în natură altor persoane decât cele îndreptăţite, iar acum, chiriaşii sunt ameninţaţi cu evacuarea de adevăraţii  proprietari care au obţinut în instanţă retrocedarea

Situaţie halucinantă pentru chiriaşii imobilului de pe strada Universităţii numărul 3 din Galaţi.
Cinci familii, formate în special din persoane de vârsta a treia, se văd puse acum în situaţia de a-şi părăsi locuinţele după ce au fost notificate de moştenitorii fostului proprietar că procesul de retrocedare al imobilului a fost câştigat la Curtea de Apel Galaţi.

Surpriza chiriaşilor de pe strada Universităţii porneşte de la faptul că în 1997, administraţia judeţului a acordat despăgubiri substanţiale unor persoane despre care se credea la acea dată că sunt moştenitorii fostului proprietar, pentru a nu se face restituirea în natură.

S-au plătit 82.341.600 de lei, pentru ca cele cinci familii să nu rămână pe drumuri şi, după zece ani, autorităţile locale şi cele judeţene s-au trezit că trebuie să retrocedeze imobilul adevaraţilor proprietari. 

„Ştiind că nu se mai restituie, noi am făcut investiţii. Mai mult, chiar am vrut s- o cumpărăm.  În 1999, au fost trase gaze, tot pe cheltuiala noastră. Locuim aici  de mai bine de 30 de ani. Nu înţeleg cum a fost posibil ca această casă să fie retrocedată de două ori”, ne-a declarat Anicuţa Ionaşcu,  locatară.

Au încurcat numerele caselor

Se pune întrebarea cum a fost posibil aşa ceva? Simplu. Se pare că angajaţii Primăriei Galaţi nu au verificat grila străzilor din anul 1950, când imobilul de pe strada Universităţii a fost retrocedat. Aşa se face că numărul 3, din 2007, nu mai corespundea cu cel din 1950.

 În instanţă, procesul de retrodare a fost mai mult o formalitate. Moştenitorii fostului proprietar al casei au adus documente din care rezultă fără echivoc că sunt îndreptăţiţi să ceară retrocedarea imobilului, iar Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Galaţi le-au recunoscut acest drept.

În cazul în care vor fi evacuate din locuinţe, familiile de chiriaşi ar rămâne pe drumuri, deoarece Primăria Galaţi nu le poate asigura alte locuinţe.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite