Galaţi: Chiriaşii rău platnici sunt evacuaţi fără drept de apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Galaţi a hotărât ca gălăţenii care nu îşi achită chiriile către municipalitate să fie evacuaţi şi să lase loc celor din casele restituite.

Galaţiul se confruntă cu o serioasă problemă socială.  Moştenitorii foştilor proprietari obţin pe bandă rulantă, în instanţă, imobilele naţionalizate şi cer  evacuarea neîntârziată a chiriaşilor.

Potrivit viceprimarului municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, de la începutul acestui an, 30 de familii au fost evacuate din casele naţionalizate. Până acum, municipalitatea a reuşit să cazeze majoritatea familiilor  aflate în dificultate, dar fenomenul continuă să ia amploare pe măsură ce tot mai multe hotărâri judecătoreşti devin irevocabile.

Cele mai recente evacuări au fost pe strada Eminescu nr.21 . Patru familii au fost mutate pe strada Creangă nr. 9.  În casa de pe Eminescu a mai rămas doar un bătrân care a primit acceptul proprietarului să locuiască în continuare în clădire”, ne-a declarat Ciumacenco.

Despăgubiri,  în loc de retrocedări

Este de remarcat şi faptul că, în ultimele luni, instanţele de judecată gălăţene au început să acorde despăgubiri, în locul imobilelor naţionalizate.

Conform informaţiilor furnizate de conducerea Tribunalului Galaţi, de la începutul lui 2009, au fost înregistrate 49 de procese care au ca obiect retrocedarea unor imobile naţionalizate. Doar opt dintre moştenitorii foştilor proprietari au obţinut retrocedarea în natură, iar restul sume de bani cu titlu de despăgubiri.

Elena Năsip a deţinut anterior 344 de metri pătraţi pe strada Anghel Saligny, iar Tribunalul a hotărât zilele trecute ca femeia şi cei doi copii să primească despăgubiri pentru această suprafaţă.

În altă ordine de idei, municipalitatea a decis să ia măsuri radicale împotriva chiriaşilor care au datorii la întreţinere. Aceştia vor fi evacuaţi şi îşi vor pierde dreptul de a primi o altă locuinţă.

20 % dintre locuinţele ANL din cartierul Dimitrie Cantemir vor fi repartizate familiilor care provin din casele retrocedate. 

Au prioritate în alocarea de locuinţe persoanele care deţin un venit lunar cu 20% mai mic decât nivelul stabilit de Guvern, persoanele cu dizabilităţi, invalizii şi pensionarii.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite