Chiar dacă este criză, elevii săraci de la liceu primesc în continuare ajutoare sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajutorul financiar „Bani de liceu” rămâne de 180 de lei pe lunăBeneficiari sunt elevii orfani, cei bolnavi cronic sau cu o situaţie materială precară  

Printr-o adresă trimisă către Inspectoratul Şcolar, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării a anunţat că 3.522 de elevi din judeţul  Galaţi vor beneficia, în acest an, de ajutorul financiar „Bani de liceu”. În 2009, au fost substanţial mai puţine solicitări ca urmare a reducerii plafonului maxim de venit care dă dreptul la acordarea acestui ajutor, de la 200 de lei pe lună, la 150 de lei, pe membru de familie.

„Avem cam cu 500 de solicitări mai puţin faţă de anul trecut, motivul principal fiind înăsprirea condiţiilor de eligibilitate”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, Nicoleta Crânganu. Şi la Brăila, numărul beneficiarilor este în scădere. În acest an şcolar, 1.583 de şcolari brăileni din 32 de şcoli au depus dosar prin care solicit Ministerului Educaţiei “Bani de liceu”.

Cele mai multe solicitări în mediul urban au venit de la Liceul “Ion Ghica” – 107, în timp ce, în mediul rural, au fost formulate 700 de cereri din care cele mai multe, 199, în comuna Însurăţei. “Programul naţional de protecţie socială «Bani de liceu» vine în sprijinul elevilor cu probleme sociale şi, totodată, în sprijinul celor cu rezultate deosebite. Noi ne vom face datoria, astfel încât derularea acestuia să se realizeze fără disfuncţionalităţi”, a declarat Viorel Botea, inspector şcolar general.

Scădere drastică a beneficiarilor, la Buzău


Un caz interesant s-a înregistrat anul trecut la Buzău. Iniţial, pe lista de beneficiari au fost incluşi 7.700 de elevi buzoieni ai căror părinţi aveau venituri maxime de 200 de lei (limita de venituri fiind modificată prin ordin de ministru în septembrie 2008). În luna aprilie, s-a decis să fie excluşi de la plată cei 700 de liceeni care se încadrau în tranşa de venit 150-200 de lei.

Ca urmare a reacţiilor deosebit de virulente din partea sindicatelor şi a asociaţiilor de părinţi, printr-o hotărâre de guvern, din luna mai, s-a decis să fie reincluşi printre beneficiari liceenii descalificaţi abuziv. În acest an, la nivelul judeţului Buzău, peste 3.200 de elevi vor beneficia de banii alocaţi de stat prin Programul naţional „Bani de liceu”. În judeţul Vrancea, vor primi bani de la stat 2.764 de liceeni, fiind aprobate absolut toate solicitările aprobate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite