Cerşetor din Galaţi: "Decât zeama de la Centrul pentru Persoane fără Adăpost, mai bine şaorma din oraş!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii le dau bani cerşetorilor fără să conştientizeze că le fac mai mult rău. Foto: Cosmin Costache
Oamenii le dau bani cerşetorilor fără să conştientizeze că le fac mai mult rău. Foto: Cosmin Costache

Cei mai mulţi dintre cerşetorii din Galaţi sunt „clienţi" fideli ai Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost. Solicită internarea, stau câteva zile ca să se întremeze, după care se întorc în stradă, la cerşit. Ce-i atrage în stradă? Evident, mirosul banilor, de multe ori destul de mulţi.

„Oamenii nu trebuie să le dea bani acestor cerşetori, le fac mai mult rău, îi învaţă cu bani. Vin la noi, stau noaptea, iar ziua sunt din nou în strada, la cerşit", spune şefa Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost, Gina Gogoţ.

Înverşunarea acesteia a pornit în momentul în care s-a întâlnit pe stradă, „la Bănci", cu o fată care ceruse cu ceva vreme în urmă un adăpost. A plecat după numai câteva zile. „Ce vrei, să mănânc pişorca aia de la voi, mult mai bună este şaorma de la Bănci", i-a spus franc în faţa tânăra.

Şi povestea bătrânului care cerşeşte în faţa Catedralei Episcopale pare interesantă. Nea Gheorghe, că aşa îl ştie toată lumea, a cerut la un moment dat ajutorul celor din Centrul de Urgenţă, dar într-un mod original:

„A bătut la noi la poartă cu mai multe sticle de băutură în mână, implorându-ne să-l primim. Am făcut-o, deşi era oarecum împotriva regulilor. L-am spălat, l-am îmbrăcat, şi i-am dat de mâncare. După două-trei zile ne-a cerut şi băutură. I-am spus că nu se poate şi a cerut externarea ca să meargă din nou la cerşit ca să facă rost de bani pentru alcool", povesteşte Gina Gogoţ.

Cerşetor

Angajaţii centrului n-au cum să-i ţină cu forţa pentru că nu le dă voie legea. Uneori, ei mai forţează nota şi şi îi ţin fără voia lor câteva zile, dar numai pentru a nu ajunge din nou beţivii străzii. Nici legea nu-i ajută foarte mult în materie de sancţionare a cerşetoriei.

"Acestor oameni ar trebui să le fie frică să cerşească. Cu duhul blândeţii nu se poate face mare lucru în acest caz. Poliţia nu poate decât să-i amendeze la infinit, altceva, n-are ce să le facă. Noi ne chinuim să le dăm încrederea că pot munci şi îşi pot câştiga un ban cinstit, dar de multe ori degeaba", a adăugat cu o uşoară tristeţe în glas Gina Gogoţ. În plus, aceasta mai spune că beneficiarii serviciilor sociale ar trebui să nu mai primească ajutoare dacă "s-au leapădat" deja de ele în decurs de câteva luni.

În prezent sunt internaţi în Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost 56 de oameni, mai bine de jumătate dintre ei fiind apţi în totalitate de muncă.

Din 2004 şi până în prezent au apelat la serviciile Centrului de Urgenţe pentru Persoane fără Adăpost aproape 800 de persoane.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite