Cel mai mare observator astronomic public din România se va deschide la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

Pasionaţii astrelor vor avea la dispoziţie pentru observaţii, aparatură performantă, de ultimă oră. Observatorul care va funcţiona la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi este singurul din ţară dotat cu acoperiş retractabil.

Mai mult, este şi singurul observator românesc care are un telescop „Ritchey-Cretien”, unul dintre cele mai bune din lume, care se află chiar şi pe satelitul artificial Hublle. „Este pe o montură ecuatorială automată, realizată în Austria. Sistemul de fixare şi poziţionare a fost declarat montura anului 2009 în lume. Telescopul va putea fi folosit, în mod direct, doar de specialişti”, povesteşte mândru muzeograful Ovidiu Tercu. Asta nu înseamnă că vizitatorii obişnuiţi nu vor avea acces la el.

Publicul de la Galaţi va beneficia, în premieră naţională, de un sistem care va permite transmiterea imaginilor cu diferite corpuri cereşti, în direct,  pe un ecran LCD amplasat în observatorul astronomic sau, cu ocazia evenimentelor astronomice (precum eclipsele), în sala de proiecţie multimedia a Planetariumului. Telescopul a costat peste 45.000 de euro şi am fost achiziţionat din fonduri europene, pe un proiect câştigat de Consiliul Judeţului.

Cele mai „ochite”: Luna, Jupiter şi Saturn

Centrul de astronomie de la Muzeul de Ştiinţele Naturii Galaţi este destinat tuturor pasionaţilor de astronomie. Publicul larg, în adevăratul sens al cuvântului, va putea veni şi ziua şi noaptea să intre în tainele astronomiei. Ziua, vizitatorii vor putea vedea activitatea solară, printr-o lunetă de observaţii solare unică în România, vor putea viziona proiecţii tridimensionale în Planetariu sau vor primi explicaţii avizate din partea muzeografilor.

Noaptea, vizitatorii pot fi martorii unor proiecţii de videoastronomie sau, dacă vremea le permite, pot ieşi pe terasa de observaţie şi pot privi prin telescoapele de 300 şi de 400 de mm. „Cele mai căutate astre sunt Luna, mai ales munţii şi craterele acesteia, planeta Jupiter, cu sateliţii Galileeni sau Saturn, cu inelele lui”, ne-a mai spus Ovidiu Tercu. Acesta mai spune că ideal ar fi ca publicul să aibă o minimă cultură în domeniu înainte de a încerca experienţa deosebită a unei observaţii astronomice.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite