Cel mai mare ajutor de şomaj acordat la Galaţi, de 1.942 de lei, ajunge în buzunarului unui fost director general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce, majoritatea şomerilor trebuie să se mulţumească doar cu 75% din salariul minim brut pe economie, adică 450 de lei lunar, există şi câţiva favorizaţi ai societăţiii, care primesc indemnizaţii de şomaj de aproximativ 2.000 lei. Sunt persoane care încasau, înainte de concediere, salarii de câteva mii de euro.

Conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Nicoleta Harţegan, pe lista beneficiarilor  celor mai mari indemnizaţii de ajutor de somaj din judeţ se află un gălăţean care încasează o indemnizaţie de şomaj echivalentă cu aproape trei salarii minime pe economie.

Este un fost director general pe care statul îl ajută din punct de vedere social cu suma de 1.942 de lei lunar. Pe locul doi, se află un fost şofer care primeşte o indemnizaţie de şomaj de 1.346 lei.

Poziţia a treia în topul „şomerilor de lux” este ocupată de un fost electromecanic care are un ajutor de şomaj de 1.326 lei. Locurile patru şi cinci sunt ocupate tot de foşti electromecanici. Aceştia din urmă primesc o indemnizaţie de şomaj de 1.303 lei, respectiv de 1.277 lei.

Cum se calculează

Indemnizaţia de şomaj se calculează după o formulă matematică. Un rol important la stabilirea cuantumului indemnizaţiei îl constituie vechimea în muncă.
Indemnizaţia lunară pentru un şomer reprezintă 75% din salariul minim brut pe ţară la care se adună, în funcţie de vechime, o cotă procentuală de „x“% din media veniturilor realizate de persoana respectivă,  în ultimele 12 luni.

Pentru persoanele care care au un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani, indemnizaţia de şomaj reprezintă 3% din media veniturilor realizate în ultimul an anterior pierderii locului de muncă.

Pentru cel puţin cini ani de stagiu de cotizare, cota va fi de 5% din media veniturilor pe ultimele 12 luni;  pentru cel puţin zece ani de stagiu de cotizare, cota este de 7%, iar în cazul persoanelor care au un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, cota este de 10% din media veniturilor pe ultimul an lucrat.

Şomeri de criză

La cealaltă extremă, se află câteva mii de şomeri gălăţeni, care trăiesc la limita sărăciei, cu doar 450 lunar. Lor li se adaugă şi câteva sute de absolvenţi de instituţii de învăţământ superior, care nu şi-au putut găsi un loc de muncă şi  au dreptul la un ajutor de şomaj de doar  225 de lei lunar.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite