Galaţi: Medicii de la Expertiza Medicală din cadrul policlinicii Spitalului de Urgenţă vor fi evacuaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea spitalului spune că nu există deocamdată o altă soluţie. Medicii de la Expertiza medicală a capacităţii de muncă asigură periodic analiza unui număr de 11.000 de pensionari cu invaliditate. În plus, aceştia avizează şi concediile medicale care se decontează pe Casa Judeţeană de Pensii.

Cei patru medici experţi din sistemul de asigurări sociale riscă să nu-şi mai poată desfãşura activitatea după ce vor fi evacuaţi de la Policlinica Spitalului de Urgenţă începând cu data de 15 aprilie.

Situaţia este destul de gravă având în vedere faptul că în atribuţiile celor patru medici care fac parte din acest serviciu intră: emiterea deciziei de pensionare pe caz de boală, stabilirea gradului de invaliditate, expertizarea invalizilor, expertizarea capacităţii de muncă a beneficiarilor Legii 416, emiterea de avize în cazul pensionarilor internaţi în azile de bătrâni, prelungirea concediilor medicale de peste 90 şi 183 de zile, precum şi acordarea drepturilor compensatorii în cazul accidentelor de muncă.

„Avem adresă că trebuie să eliberăm spaţiile la 15 aprilie. Din câte am înţeles de la conducerea spitalului nici nu există vreo posibilitatea ca ei să rămână acolo. Acum două săptămâni am trimis memorii în care am expus situaţia, dar nu am primit deocamdată un răspuns. Aceşti medici asigură periodic analiza unui număr de 11.000 de persoane. În 2010, în faţa comisiei s-au prezentat 87.000 de gălăţeni numai pentru a obţine avize de prelungire a concediilor medicale. Activitatea lor este extrem de complexă”, a explicat Greta Ioniţă, purtătorul Casei Judeţene de Pensii Galaţi.

Şi consilierul judeţean Iulian Aramă a lansat un apel către Primărie şi conducerea CJ Galaţi pentru găsirea unei soluţii.

”Zilele acestea toţi cei patru sunt ameninţaţi de conducerea CJ Galaţi  cu intenţia de a-i deplasa din acel spaţiu fără a le asigura un spaţiu nou. Pe această cale fac un apel către autorităţile locale pentru a rezolva această problemã. În condiţiile în care ar fi aruncaţi în stradă cei patru medici nu îşi vor mai putea desfăşura activitatea, deci nu vor mai realiza reexaminarea periodică a celor 11.000 de oameni aflaţi în situaţii dramatice”, a spus Iulian Aramă.

Conducerea Spitalului de Urgenţă confirmă faptul că medicii vor fi daţi afară şi că nu există o altă variantă la ora actuală.
 
„Lucrările de modernizare ale ambulatoriului au ajuns în acea parte a clădirii. Nu putem sista lucrările din acest motiv. Spaţiul trebuie eliberat. Deocamdată nu există o soluţie. Nimeni nu a găsit o variantă. Noi şi aşa suntem în criză de spaţiu. Nu ştim ce se va întâmpla. Nu cred că vor rămâne în stradă”, spune Călina Lazarovici, managerul Spitalului de Urgenţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite