Galaţi: Campusul Cuza, finanţat cu ţârâita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Campusul Cuza, finanţat cu ţârâita
Galaţi: Campusul Cuza, finanţat cu ţârâita

Veşti proaste pentru elevii de la Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza”: sunt nevoiţi să mai înveţe în actuala clădire, improprie, încă doi ani.

Lucrările de la noul campus de la Şcoala 7 din Galaţi bat pasul pe loc. În 2007, peste două milioane de lei au fost returnate la bugetul de stat deoarece nu au putut fi cheltuite la timp. La sfârşitul anului 2008, conducerea Inspectoratul Şcolar Galaţi a fost nevoită să redirecţioneze 300.000 din cei 500.000 de lei, destinaţi lucrărilor la campus, către alte investiţii, iar în 2009 s-au cheltuit câteva zeci de mii de lei, dar numai până în luna aprilie.

Lucrări puţine

Lucrările la viitorul Campus Cuza au “înghiţit” până acum doar 1,4 milioane de lei, în condiţiile în care tot proiectul se ridică la aproximativ 8 milioane de euro. În 2008, în afară de proiect, nu s-a făcut mare lucru. S-a lucrat doar la fundaţia corpului B, cel care ar urma să găzduiască 11 săli de clasă şi laboratoare. Acest corp va fi unit printr-un tronson de corpul A al campusului, actuala Şcoală 7. În afară de acestea, ar trebui să se mai construiască alte trei corpuri care ar urma să găzduiască o cantină, centrul de documentare şi informare, camere de cămin, o sală de sport şi o centrală termică.

Criza îşi spune cuvântul

Din păcate, criza prin care trecem a afectat şi evoluţia lucrărilor la viitorul campus de la Şcoala 7. „Din luna aprilie a acestui an, nu s-a mai făcut nimic. Constructorul nu a mai primit niciun leu, aşa că a preferat să-şi strângă ustensilele şi să plece. În acest moment, lucrările nu sunt nici măcar trecute în conservare, iar riscul de deteriorare este mare”, ne-a declarat directorul Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza.

În noile condiţii, este greu de crezut că mai devreme de vara lui 2012 campusul va fi gata. Până atunci, cei peste 800 elevi continuă să înveţe într-o clădire retrocedată şi, pe de-asupra, cu rism seismic ridicat. Ar fi însă şi o veste bună. Fundaţia “Caritatea” a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti de Rit Mozaic din România – proprietara imobilului – a acceptat prelungirea cu încă 24 de luni a contractului de închiriere pentru Colegiul Cuza, care ar fi expirat în luna octombrie.

Varianta cumpărării actualului sediu: neagreată!

După mai multe discuţii purtate de conducerea Colegiului cu cea a Inspectoratului Şcolar şi a Primăriei, a rezultat şi varianta cumpărării imobilului în care funcţionează în prezent liceul gălăţean. Din păcate, opinia majoritară este că în acest imobil nu se mai poate învăţa în condiţii de securitate, fără o serioasă investiţie în consolidare. Clădirea nu a mai fost consolidată din 1987.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite