Ca la români/ Cel mai mare program de reabilitare a sistemului de canalizare din Galaţi s-a blocat aproape de final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Staţia de epurare a apelor uzate ar putea fi întrerupte din cauza unei cereri de schimb de terenuri. Deşi a mai rămas doar o lună până la termenul impus de UE  Programului ISPA nu se derulează conform graficului.

Staţia de epurare a apelor uzate din municipiul Galaţi se află din nou în pericol de a nu fi finalizată la timp. De această dată, problema o constituie un teren din apropierea Siretului, ai cărui proprietari pun municipalitatea în mare dificultate.

„Sunt probleme cu un teren, la gura de vărsare a Siretului. Pe acolo trece conducta şi este un proprietar, care a apărut între timp. La timpul respectiv, în 2004, când s-au pus bazele acestui proiect, nu s-a consemnat aşa ceva în acte”, a declarat Niţă Podaru, director tehnic şi de producţie la Apă Canal Galaţi.

Contactat telefonic, Gelu Stan, directorul general al societăţii, a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect, spunând sec: „este treaba Primăriei”.

Controverse

Primăria municipiului Galaţi poartă negocieri încă de la începutul anului cu proprietarii terenului de lângă Siret, însă fără niciun rezultat. În schimbul a 400 de metri pătraţi, cât sunt necesari pentru traseul conductei de colectare, proprietarii cer la schimb 7.000 de metri pătraţi în municipiul Galaţi.

 „Este vorba despre o conductă de evacuare, care trece prin marginea unui teren privat, lângă Siret. Proprietarul acestuia a apărut în anul 2007, după ce s-a făcut studiul de fezabilitate pentru programul ISPA, în 2004. Prefectura a împroprietărit nişte persoane cu terenuri agricole. Nu ar trebui să fie problemă, dar ei sunt foarte pretenţioşi. Vor la schimb teren în oraş. În plus, vor să luăm tot terenul, nu doar 400 de metri pătraţi, cât ne trebuie, adică 7.000 de metri pătraţi. Pun o presiune destul de mare pe noi. Aşa este la noi, când se face o autostradă sau se construieşte ceva important, apar şi proprietarii”, ne-a declarat Mircea Răzvan Cristea, viceprimarul municipiului Galaţi.

Deşi se ştia de existenţa proprietarilor încă din anul 2007, municipalitatea a demarat negocierile cu aceştia abia la începutul anului 2011, cu doar şase luni înainte de termenul de finalizare al staţiei de epurare.

„Încercăm să găsim soluţii. Oamenii trebuie recompensaţi, dar just. Ştiu  că acest teren a trecut prin mâinile a cinci proprietari. Să spun că locul ăla a fost vânat ca să se scoată ceva din asta, este o speculaţie”, ne-a mai spus viceprimarul.

Autorităţile au precizat că în acest moment staţia de epurare este finalizată în proporţie de peste 90 % şi că nu sunt probleme în ceea ce priveşte finalizarea proiectului la timp.

Cu toate acestea, Cristea a dat de înţeles însă că ISPA ar putea suporta încă o amânăre. „ISPA este un proiect de 60 de milioane de euro. E aproape gata, dar astfel de proiecte pot dura mai mult decât îţi propui”, a adăugat viceprimarul.

Prefectura cere acte

Prefectura Galaţi aşteaptă ca municipalitatea să îi pună la dispoziţie documentele din cadrul programului ISPA. „Vom face o sesizare către Primărie şi vom cere să ni se pună la dispoziţie toate documentele pe proiectul ISPA, să vedem avizul de construcţie pentru staţia de epurare, care se realizează. Cum este posibil să emiţi nişte avize, documente fără să iei în calcul acest lucru?”, a declarat Cosmin Păun, prefectul judeţului Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite