Bujorul vă cheamă să-l sărbătoriţi, la Rediu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distracţia va fi cuvântul de ordine la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Bujorului care va avea loc duminică

Sărbătoare mare la sfârşitul acestei săptămâni în Pădurea Plevna, de lângă comuna Rediu. A IV-a ediţie a Festivalului Bujorului va aduna, duminică, la Rediu, câteva mii de oameni dornici să se simtă bine la aer curat.

"Totul a pornit de la un proiect iniţiat de şcoala din Rediu şi care viza protecţia mediului. De la acel proiect, ne-am gândit noi să demarăm un alt proiect: protecţia bujorului", spune organizatorul festivalului, primarul Gheorghi Buruiană.

De la festival nu vor lipsi concursurile, muzica bună (cu trupele Junii Cudalbilor şi Bujoreanca), dansurile, dar şi un cros al comunei Rediu.

"Vom avea şi o paradă a modei cu ţinute ecologice, realizate din materiale reciclabile, toate realizate de elevii şcolii. Este vorba despre rochii, fuste sau pantaloni. Pentru că nu vrem să supărăm pe nimeni, le vom premia pe toate", afirmă unul dintre profesorii Şcolii gimnaziale din Rediu.

Şi, aşa cum stă bine la români, nu va lipsi voia bună udată cu multă bere, mici şi băuturi răcoritoare. Cei mai mici dintre participanţi vor avea la dispoziţie o mulţime de jocuri distractive, dar şi dulciuri, baloane şi jucării.

Toţi cei care vor veni la Festivalul Bujorului din Galaţi, prin Cuca, vor avea la dipoziţie indicatoare rutiere pentru a nu greşi drumul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite