Directorul vămii Galaţi va fi băgat în comisia de disciplină de către Blejnar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, a declarat că va sesiza consiliul de disciplină şi Ministerul Sănătăţii în cazul lui Iulian Teşeleanu, fostul şef al Vămii Constanţa Sud Agigea. Declaraţia a fost dată într-un interviu acordat revistei „Kamikaze“

„Aveam informaţii că e un blat general acolo. Că la biroul vamal Agigea, mult comentatul birou vamal Agigea, se petrec tot felul de lucruri mai puţin curate.  Au fost nişte suspiciuni, cred că ăsta e cuvântul, pentru că, până la urmă, din păcate, nu am găsit mare lucru. Şi am făcut o acţiune într-o noapte, am intrat la patru dimineaţa cu ei acolo. Şi l-am mutat pe şeful vămii Agigea Sud, care era de 15 ani acolo, celebrul Teşeleanu, la zona liberă Galaţi, unde era singurul angajat“ a spus Blejnar în cadrul interviului.

„Iar acum vreau să-l bag în comisia de disciplină pentru că în toata perioada asta - şi-l bag şi pe directorul de la Galaţi! - abia acum am aflat, cu ocazia problemelor ăstora, că de fapt cât a fost la Galaţi el nu a fost la Galaţi, a stat în concediu medical. Şi vreau să sesizez inclusiv ministrul Sănătăţii, să-mi spună de ce a primit ăla (n.r. Teşeleanu) şase luni de concediu medical“, a mai afirmat Sorin Blejnar.

CITIŢI MAI MULTE DETALII AICI

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite