Biserica din Băneasa a fost prădată de bunuri în valoare de peste 15.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul acestei săptămâni, biserica din comuna gălăţeană Băneasa a fost jefuită de un tulcean. Acesta a fugit din locaşul de cult cu bunuri în valoare de peste 15.000 de lei.

Furtul a avut loc în noaptea de luni spre marţi. Preotul a observat ceva în neregulă abia marţi dimineaţă, atunci când a văzut că uşa de intrarea a locaşului de cult fusese forţată. Conform şefului Poliţiei din Târgu Bujor, comisarul Ion Oprea, din biserică dispăruseră mai multe obiecte de cult, a căror valoare se ridică la aproximativ 15.000 de lei.

Hoţul, un bărbat din Tulcea, Dumitru Costache, în vârstă de 24 de ani fugise din biserică având asupra lui două cununii, un potir de argint, o cădelniţă, un miruitor, linguriţa pentru împărtăşanie , dar şi o cantitate însemnată de lumânări, tămâie şi prosoape.

"Suspectul a fost descoperit la o stână, acolo unde lucra ca îngrijitor la animale, iar toate bunurile au fost recuperate în totalitate", a declarat cms. Oprea.

Dumitru Costache, cunoscut cu antecedente penale va fi prezentat astăzi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzaţia de furt calificat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite