Batman şi Mickey Mouse la Târgul „Pitici şi mămici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au desenat alături de părinţii lor
Copiii au desenat alături de părinţii lor

Vizitatorii expoziţiei cu vânzare au fost întâmpinaţi cu o atmosferă de sărbătoare, cei mici fiind în centrul atenţiei. Părinţii gălăţeni au avut la dispoziţie locul ideal pentru a umple sacul lui Moş Crăciun şi a petrece weekend-ul alături de copiii lor.

Fie că au venit special sau pur şi simplu se aflau în trecere, sute de gălăţenii însoţiţi de micuţii lor au vizitat târgul pitici şi mămici organizat, în perioada 12-13 decembrie, în incinta magazinului Real.

Vizitatorii au avut parte de o atmosferă de sărbătoare şi au putut petrece o zi alături de copii lor, aceştia bucurându-se de o multe surprize.

Micuţii au desenat, s-au jucat, iar unii, mai îndrăzneţi şi cu părinţi mai darnici, au avut parte şi de o şedinţă foto.

Alături de ei, părinţii au uitat de grijile cotidiene şi i-au ajutat să se picteze pe faţă sau i-au supravegheat în timp ce se plimbau cu bicicletele.

Ne distrăm, este o iniţiativă bună, păcat că astfel de acţiuni nu sunt organizate mai des. Profităm de ocazie şi o să vedem dacă găsim ceva şi pentru cadoul de Crăciun. Noi am cumpărat jucării, însă dacă mai găsim ceva de care fetiţa noastră are nevoie vom cumpăra", ne-a declarat Laura Matei, al cărei soţ desena împreună cu fetiţa lor pentru concursul cu premii surpriză..

Alături, un băieţel aştepta cuminţel ca „zâna" să-i termine desenul cu care va fi transformat în „Batman".

Au venit mulţi copii. Fetiţele vor să fie prinţese, iar băieţii „Batman" şi Mickey Mouse", ne-a spus Adelina fără însă să se oprească din pictat.
Părinţii mai darnici îşi făceau copiii vedete lăsându-i pe mâna unui fotograf profesionist. Pentru şedinţa foto a fiicei sale, un tată a scos din buzunar 60 de lei.

Mămicile însă, cu spiritul practic mai dezvoltat, au profitat de ocazie şi au trecut la cumpărături. Multe dintre ele s-au orientat către păpuşile de mărimea unui bebeluş care costau 49 de lei.

Nu era însă ocolit nici standul de unde băieţii puteau să-şi cumpere un echipament complet asemănător cu cel al unui jucător din echipa „Steaua".

Jucării şi pentru copiii sărmani

Pentru a face o bucurie şi micuţilor fără părinţi, vizitatorii târgului auorganizat o colectă de jucării, care vor fi donate copiilor din centrul de Plasament Negru Vodă.

Deşi au fost şi vizitatori care nu au venit pregătiţi cu o jucărie, aceştia au promis că vor reveni astfel încât Moş Crăciun să poate ajunge şi la copii nevoiaşi", a declarat Luminiţa Oancea, PR-ul societăţii Go & Go media grup, organizatorul Târgului "Pitici şi mămici".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite