Bărbatul care a încercat să se sinucidă după ce şi-a înjunghiat iubita de 14 ori, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea tragică de dragoste a celor doi concubini a avut un final cât se poate de trist. După o serie de întâmplări cutremurătoare, totul s-a terminat cu decesul tânărului, de 23 ani.

Claudiu Dobrin a ales să-şi pună capăt zilelor după ce şi-a injunghiat iubita, însărcinată în patru luni, de 14 ori. Aceasta a ajuns în stare foate gravă la spital, iar în urma ei, cuprins de remuşcări şi căutat de poliţie, Claudiu a decis să-şi pună ştreangul în gât. S-a dus într-o magazine şi s-a spânzurat, dar dorinţa sa de a muri nu s-a împlinit, fiind găsit la timp de câţiva vecini şi a fost transportat la spital.

Ironia sorţi a făcut să fie internat în acelaşi salon, din secţia de Reanimare, cu mama copilului său nenăscut, cea pe care a vrut să o omoare.

“Ştiu doar că s-a spânzurat. Aseară am aflat că este internat aici. Când îşi revine vreau să intre în puşcărie. Doctorii mi-au zis că nu pot păstra copilul. Eu nu am vrut copilul, el l-a vrut”, a declarat fata săptămâna trecută, la doar câţiva metri de patul în care se luptă cu moartea şi iubitul ei.

Subcomisar Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IJP Galaţi, a declarat că, în cazul în care tânărul şi-ar fi revenit, acesta urma să fie cercetat pentru vătămare corporal, riscând în funcţie de verdictul magistraţilor, ani grei de puşcărie.

Cât despre reîntâlnirea celor doi foşti iubiţi în aceeaşi rezervă de la spital, este un joc al întâmplării puţin bizar.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite