Bacalaureat: Proba de competenţe digitale începe sub semnul boicotului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Examenul de Bacalaureat va debuta astăzi, la prânz, sub semnul unui boicot venit din partea profesorilor de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş" din Tecuci

Comisia de evaluare a competenţelor din acest prestigios liceu gălăţean a hotărat să nu participe la examinarea elevilor. Inspectoratul Şcolar a găsit repede soluţii şi a adus profesori din afara liceului

„Este ilegal!"

„Această soluţie este ilegală, deoarece metodologia de organizare a examenului de bacalaureat prevede faptul că membrii comisiei trebuie să fie cadre didactice ale unităţii de învăţământ ai căror elevi sunt evaluaţi", spune liderul de sindicat din Colegiul tecucean, Adriana Ciocănel.

Mai mult, Inspectoratul Şcolar a trimis vineri o notă în şcoli în care se preciza că toţi membrii comisiilor de bacalaureat de la nivelul liceelor trebuie să dea o declaraţie scrisă în care să menţioneze dacă participă la organizarea, desfăşurarea şi evaluarea probei, sau aleg să-şi exercite dreptul legal la grevă.

„Vă rog să mă credeţi că de când sunt lider de sindicat, nu am mai întâlnit o astfel de situaţie. Până acum, ISJ solicita numărul de cadre didactice de la directori, iar directorii erau informaţi de liderii de sindicat asupra persoanelor care au aderat la forma de protest. Noi considerăm acest demers ca o forma de intimidare; probabil dai declaratie la poliţie, nu la ISJ. Ne întrebăm dacă nu cumva se doreşte compromiterea acţiunilor de protest din 22. Să nu uite nici directorii şi nici ISJ că suntem aceleaşi cadre didactice care aduc rezultate şcolilor şi judeţului. Personal, anul trecut am adus şcolii peste 30 de premii la concursuri judeţene şi interjudeţene. Anul acesta am adus două premii naţionale şi am avut un elev participant la Olimpiada Naţională de Informatică. Şi, slavă Domnului, sunt zeci şi sute de cadre didactice care obţin performanţe", mai spune Adriana Ciocănel.

Liceenii din anul terminal au reintrat de astăzi în febra bacalaureatului. Proba de competenţe digitale în care vor fi angrenaţi peste 6.000 de elevi va dura zece zile, până pe 29 aprilie.

În cadrul examinărilor elevii vor avea la dispoziţie 90 de minute pentru rezolvarea cerinţelor probei de evaluare. Candidaţii au de rezolvat aproximativ 15-20 itemi care vizează sistemul de calcul, utilizarea computerului, a fişierelor şi a sistemului de operare, procesare de texte, prezentări şi baze de date, precum şi mijloacele moderne de comunicare.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite