Galaţi: Avocatul clanului Geamănu pledează nevinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Avocatul clanului Geamănu pledează nevinovat
Galaţi: Avocatul clanului Geamănu pledează nevinovat

Sever Teodorescu a încercat să îi convingă pe judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi că a cerut cei 5.000 de euro cu titlu de onorariu pentru reprezentarea denunţătoarei în  justiţie.

Avocatul clanului Geamănu, implicat în  scandalul furtului maşinii lui Gigi Becali, le-a declarat judecătorilor gălăţeni că banii primiţi de la denunţătoare erau o primă tranşă din onorariul cerut pentru a o reprezenta în procesul penal în care este inculpată.

Sever Teodorescu a susţinut că urma să îi elibereze chitanţă pentru cei 5.000 de euro primiţi de la poliţistul sub acoperire, dar nu a mai apucat întrucât a fost arestat de DNA.

Procurorii anticorupţie din Galaţi îl cercetează pe Sever Teodorescu, avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale reiese că, în perioada mai-noiembrie 2009, avocatul a pretins de la o persoană arestată preventiv suma totală de 30.000 euro, pentru a interveni pe lângă magistraţii care îi judecau dosarul cu scopul eliberării sale din arest preventiv.

Din suma pretinsă, apărătorul a primit suma de 1.000 lei şi 500 euro.  Pe 5 noiembrie 2009, DNA Galaţi a organizat un flagrant, iar Teodorescu a fost prins în momentul în care primea suma de 5.000 euro. 

Cine este denunţătoarea?

Întrebarea care este pe buzele tuturor este: cine a formulat denunţul la DNA ?

Vicepreşedintele Curţii de Apel Galaţi, judecătoarea Irina Boldea, ne-a declarat că femeia misterioasă este Georgeta Crăiţă, un controversat om de afaceri,  judecată în prezent într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi participare la constituirea unui grup infracţional organizat.

Georgeta Crăiţă a fost condamnată, în primă instanţă, la 17 ani de închisoare, la începutul anului 2009, alături de alte patru persoane pentru o „ţeapă” de aproximativ 700.000 de lei dată unui număr de 13 firme din întreaga ţară.

Grupul infracţional se folosea de file cec fără acoperire, dar şi de nume şi calităţi mincinoase pentru a achiziţiona mărfuri prin intermediul unei societăţi gălăţene.

Mai multe despre afacerile penale în care este implicată Georgeta Crăiţă aflaţi în numărul de mâine al Adevărului de Seară din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite