Autobuzele sunt urmărite cu GPS-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monitorizarea autobuzelor prin GPS a permis Transurb să reducă întârzierile între staţii până la maxim cinci minute.Aglomeraţia de pe traseele gălăţene face imposibilă desfăşurarea unui transport civilizat în Galaţi chiar şi prin monitorizare prin satelit.

Galaţiul se numără printre marile oraşe ale ţării, cu o populaţie de 300.000 de locuitori. Urbea noastră nu se poate totuşi compara cu celelalte capitale de judeţ când vine vorba de transportul public de persoane. Clujul, Constanţa, Iaşiul, Braşovul sau Sibiul nu au avut niciodată transport cu microbuze.

Ploieştiul a eliminat microbuzele de acum cinci ani, iar Iaşiul a renunţat la ele în urmă cu doi ani. Îmbucurător este că aproape jumătate din parcul auto al Transurb a fost înnoit, fiind vorba de 40 de autobuze din cele 110 aflate în stare de funcţionare.

Noile autobuze sunt dotate cu GPS, ceea ce permite reducerea semnificativă a întârzierilor prin controlul circulaţiei acestora. „Dacă mijloacele de transport întârzie un minut, şoferului nu i se mai înregistrează cursa şi apoi i se scade din salariu", ne-a declarat directorul societăţii publice de transport local, Genica Totolici.

Cu microbuzul prin Viena
Transportatorii privaţi nu sunt încântaţi de perspectiva de a le fi impusă achiziţionarea de autobuze şi susţin în continuare necesitatea transportului cu microbuze.

Pe anumite străzi din Galaţi, cum este strada Oltului sau Bălcescu, nu poţi intra cu autobuzele, chiar dacă ai vrea. Ţin să vă spun că şi în alte ţări civilizate, cum este Austria, transportul cu microbuze este necesar. Pe anumite străzi din Viena, nu o să vedeţi decât microbuze pentru că autobuzele nu încap acolo", ne-a declarat administratorul operatorului ACJ Globe Tour, Silviu Cârlan.

Organizarea unei noi licitaţii pentru traseele din Galaţi în 2010 va permite municipalităţii să-şi spună punctul de vedere în privinţa unui transport mixt mai eficient cu autobuze şi microbuze.

Societatea publică de transport local va monta hărţi de orientare pentru călători în fiecare staţie aparţinând Transurb în 2010. Investiţia se va realiza din fonduri europene şi era necesară atât pentru gălăţenii care nu cunosc atât de bine oraşul, cât şi pentru persoanele care sunt în tranzit prin Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite