Inovaţie în educaţie. Elevii chiulangii sunt aduşi la şcoală cu preotul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele satului a avut puţin mai multă putere de convingere decât tatăl fetelor. Foto: Cosmin Costache
Părintele satului a avut puţin mai multă putere de convingere decât tatăl fetelor. Foto: Cosmin Costache

Ceea ce nu pot să facă directorii de şcoli sau şefii de post din comunele cu risc mare de abandon şcolar vor încerca pe viitor să rezolve reprezentanţii clerului din Galaţi. Randamentul acestora este de cele mai multe ori maxim!

Chiar dacă nu a atins încă niveluri îngrijorătoare, abandonul şcolar din judeţul Galaţi este în continuă creştere. Piedicile pe care autorităţile au încercat să le pună acestui flagel, pus de cei mai mulţi pe seama crizei economice, nu prea au dat roade, în special în zonele cu populaţie de etnie romă. Nu a existat vocea aceea autoritară care să „poruncească" blând!

A existat însă (cel puţin) o excepţie: comuna Frumuşiţa din Galaţi, locul în care preotul satului a „rezolvat" în ultimii ani într-un mod original problema riscului abandonului şcolar.

Am mers şi noi la Frumuşiţa pentru a vedea pe viu tehnicile folosite de părintele Corneliu Stavără pentru a-i convinge pe părinţi să-şi lase copiii la şcoală. Când am ajuns în sat, părintele tocmai se pregătea să meargă la casa familiei Donosă, care nu vroia să-şi mai lase fata cea mică la şcoală, deşi anul şcolar a început de mai bine de o lună.

Ne-a întâmpinat un tip nervos: „Sunt foarte supărat pe conducerea şcolii, în special pe profesoara de matematică, care a lăsat-o repetentă anul şcolar trecut pe Simona. Putea să-i pună colo un biet cinci, că nu era greu. Nu vreau s-o mai las la şcoală" a tunat tatăl fetei, Marian Donosă.

image

La vederea părintelui Corneliu Stavără, omul a lăsat-o mai moale. A stat deoparte în timpul în care faţa bisericească s-a străduit s-o convingă pe fată să meargă la şcoală.

„Este mare păcat, cum să stai acasă... Nu se poate, ai tot viitorul înainte, Dumnezeu veghează şi te va ajuta. Nu trebuie să te descurajezi din cauza întâmplării de anul trecut. O să vezi că totul a fost făcut doar pentru binele tău. De mâine te duci la şcoală", i-a explicat părintele Stavără.

Fata, care a stat cu privirea plecată pe tot parcursul discursului preotului din sat, a promis că va merge la şcoală chiar de a doua zi, iar tatăl ei a avut o reacţie care ne-a dovedit faptul că nimeni nu rezistă în faţa argumentului divin: „Greu de refuzat tata-părintele!", a bâiguit omul.

De la începutul anului şcolar părintele a reuşit să convingă nu mai puţin de cinci familii să-şi lase copiii să revină la şcoală.

„Randamentul lui este maxim, niciun eşec! Ştiţi prea bine că preoţii au altă putere de convingere. Noi am apelat şi la ajutorul Poliţiei în unele cazuri, dar oamenii cu uniforme nu au fost atât de convingători", spune directorul Şcolii „Petru Rareş" din Frumuşiţa, Maria Tănase.

image

Succesul celor de la Frumuşiţa i-a determinat pe cei de la Inspectoratul Şcolar din Galaţi să conceapă un proiect care să fie aplicat în toate comunele din judeţ. Proiectul „Răspund prezent la şcoală" ar urma să fie implementat în toate comunele începând cu data de 1 noiembrie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite