Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a găsit nereguli grave la ArcelorMittal (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ArcelorMittal Galaţi - Oţelărie
ArcelorMittal Galaţi - Oţelărie

În ultimele trei luni, asupra ArcelorMittal s-a abătut un potop de controale din partea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Au fost nu mai puţin de 15, în urma cărora au fost descoperite 65 de nereguli, care s-au soldat cu 33 de sancţiuni, în sumă de 36.000 lei.

Cea mai gravă neregulă descoperită este aceea că la nivelul platformei siderurgice „nu sunt stabilite modalităţile de transmitere a mesajelor de avertizare a populaţiei din localităţile limitrofe, în cazul producerii situaţiilor de urgenţă".

Cu alte cuvinte, o eventuală catastrofă (cum ar fi, spre exemplu, o emisie accidentală de gaze toxice) la ArcelorMittal nu este anunţată populaţiei decât dacă, întâmplător, află presa sau mor oameni. Lucrurile sunt cu atât mai alarmante cu cât instalaţiile potenţial periculoase se află la doi kilometri de oraşul Galaţi.

Reacţia în caz de pericol reprezintă, de fapt, o problemă în multe sectoare ale platformei ArcelorMittal. Raportul ISU consemnează nereguli grave în funcţionarea sistemului de avertizare, în instruirea personalului, în verificarea instalaţiilor. Mai mult, au fost descoperite mari probleme la instalaţiile electrice (neizolate, improvizate), lipsa planurilor de evacuare în caz de catastrofă şi lipsa personalului necesar manipulării instalaţiilor de stingere a incendiilor.

ArcelorMittal Galaţi

Riscul, amplificat intenţionat!

În foarte multe sectoare ale combinatului, hidranţii de la care ar trebui să se alimenteze maşinile pompierilor fie sunt defecţi (depozitul de cărbune de la Uzina Laminare Benzi la Cald şi Uzina Laminare Benzi la Rece), fie nu sunt conectaţi reţeaua de apă (la Uzina de Aglomerare Furnale şi Depozitul Finite nr. 14), fie sunt îngropaţi în mormane de cărbuni sau deşeuri (Uzina de Laminate Plate şi Portul mineralier).

ArcelorMittal Galaţi

Conducerea Combinatului spune că toate neconformităţile observate de ISU au fost soluţionate sau sunt în curs de rezolvare. „Compania noastră a realizat îmbunătăţiri importante în privinţa activităţilor de pompieri şi situaţii de urgenţă. Folosim, acum, serviciile unei noi companii private de pompieri, care a adus tehnologii de ultimă oră de stingere a incendiilor", ne-a declarat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al companiei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite