Stiri din Galati

Galaţi: Cel mai mare salariu de bază din Arcelor Mittal ar putea ajunge la 2805 lei

23 septembrie 2009, 21:21 |  Autor: Marilena Dinu  | 

Galaţi: Cel mai mare salariu de bază din Arcelor Mittal ar putea ajunge la 2805 lei

Galaţi: Cel mai mare salariu de bază din Arcelor Mittal ar putea ajunge la 2805 lei

 

Sindicatele din combinatul siderurgic de la Galaţi se pregătesc de negocieri cu administraţia căreia i-a solicitat o majorare de cel puţin 10% aplicabilă la salariul de bază. Dacă cererea va fi acceptată,  salariile de bază vor creşte cu sume cuprinse între 85 şi 255 de lei.

Gheorghe Tiber, preşedintele sindicatului „Solidaritatea”, a trimis către conducerea ArcelorMittal Galaţi, respectiv Thierry Le Gall, directorul general şi Ionel Borş, senior director executiv, o adresă prin care a solicitat organizarea unei întâlniri a Comisiei de Negociere pentru analizarea situaţiei activităţii societăţii în vederea negocierii drepturilor salariale ale siderurgiştilor. 

Ţinând cont de evoluţia activităţii de producţie, de volumul comenzilor şi al livrărilor de produse siderurgice din ultimul trimestru, precum şi previziunile pozitive pentru perioada următoare, considerăm că se poate acorda o majorare de salariu de cel puţin 10%, la salariile de bază, începând cu 1 octombrie 2009”, se arată în documentul trimis administraţiei de reprezentanţii „Solidaritatea”.

Dacă solicitările sindicaliştilor vor fi acceptate, salariile de bază ale siderurgiştilor din ArcelorMittal vor creşte cu sume cuprinse între 85 şi 255 de lei.

 „Cel mai mic salariu de bază va creşte de la 850 de lei, cât este în prezent, la 935 de lei, iar cel mai mare va ajunge la 2.805 lei faţă de 2.550 cât primesc acum siderurgiştii”, a declarat Tiber.

Preşedintele sindicatului Solidaritatea ne-a declarat că, până în prezent, nu a primit niciun răspuns de la conducerea ArcelorMittal Galaţi, în condiţiile în care adresa are deja două zile de când a fost trimisă. 

Producţia a crescut până la 75%, faţă de 23% cât era în februarie 2009



Nelu Macovei, vicepreşedintele FSS Metarom Galaţi, a explicat că producţia combinatului siderurgic de la Galaţi este în creştere.

 „Noi estimăm, pentru această lună, o producţie de circa 70-75% faţă de perioada similară a anului trecut. Cea mai mică producţie, respectiv 23%, a fost înregistrată în februarie 2009. Cantitativ vorbind, în prezent, producţia se ridică la circa 180.000 - 200.000 de tone de oţel pe lună, adică cu circa 100.000 de tone mai mică decât se obţinea într-o lună obişnuită înaintea crizei financiare”,  a explicat Nelu Macovei.

În aceste condiţii, sindicaliştii de la FSS Metarom Galaţi au solicitat începerea negocierilor.

Noi vrem ca, pe ultimele trei luni din acest an, salariile să fie majorate astfel încât să fie acoperite creşterile preţurilor înregistrate în ultimul an. Am trimis o adresă către conducerea combinatului. Nu am primit încă niciun răspuns, însă ne aşteptăm să fim chemaţi la discuţii la începutul săptămânii viitoare”, a mai declarat vicepreşedintele FSS Metarom Galaţi.

În prezent, la ArcelorMittal Galaţi mai lucrează circa 10.000 de siderurgişti, faţă de aproape 28.000, cât număra în 2001, la momentul privatizării.

Amintim că în 2008 a obţinut un profit brut de peste 757 de milioane de lei (adică dublu faţă de cel din 2007 care a fost de doar 417 milioane de lei, n.r.), rezultat cu care a rămas pe prima poziţie în clasamentul celor mai profitabile întreprinderi mari din judeţul Galaţi.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole