Anton Coman s-a întors la conducerea ICMRS Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El a mai condus societatea în perioadele de dinainte şi de după privatizare, de fapt momentele cel mai delicate din istoria firmei, când situaţia financiară a ICMRS a intrat în picaj.

Până la 1 aprilie, Coman a fost unul dintre sutele de directori de ArcelorMittal Galaţi, îndeplinind funcţia de director al direcţiei de mentenanţă.

Deoarece contractul de muncă cu Combinatul a fost  reziliat, el s-a întors, de câteva zile, la "prima dragoste": scaunul de director general al ICMRS Galaţi (firmă specializată în construcţii, îndeosebi pentru platformele siderurgice), post pe care la mai ocupat în două rânduri, atât înainte, cât şi după privatizare.

Numirea a fost o formalitate, deoarece Anton Coman  ocupa deja funcţia de  preşedinte al Consiliului de Administraţie al PAS, care deţine 85% din acţiunile societăţii. El  va ocupa atât funcţia de preşedinte CA al ICMRS, cât şi pe cea de director general, care până acum erau ocupate de Voica Marinescu, respectiv Ionel Crăciun.

Situaţia financiară   înregistrată anul trecut nu este tocmai liniştitoare.  ICMRSG a înregistrat pierderi de 147 miliarde de lei vechi.

Mai mult decât atât, întârzierile la plata salariilor au devenit tot mai frecvente. Potrivit sindicatului de la ICMRSG, au au fost plătite drepturile salariale pentru luna martie pentru muncitori şi maiştri, respectiv pentru 270 de angajaţi, iar pesonalul TESA, care este de 50 de persoane, nu a primit drepturile salariale aferente lunilor ianuarie, februarie şi martie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite