Util: Angajatorii vor reţine, plăti şi declara contribuţiile pentru drepturile de autor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care obţin venituri din drept de autor nu vor mai fi nevoite să depună declaraţiile şi să realizeze plata contribuţiilor. Aceste obligaţii vor reveni firmelor angajatoare, a anunţat directorul AJOFM Galaţi, Carmen Hanţaţuc. 

Astfel, în cazul în care o persoană primeşte venituri salariale şi pe lângă acestea realizează venituri ocazionale din drepturi de autor, nu plăteşte contribuţii de asigurări sociale (pensii) şi şomaj pentru aceste venituri de natură profesională.

Dacă persoana respectivă nu are o relaţie contractuală, dar realizează ocazional venituri din drepturi de autor şi trăieşte exclusiv din aceste venituri, baza la care se calculează contribuţiile nu poate depăşi cinci salarii medii brute pe economie pe an, la care se plătesc contribuţiile de asigurări sociale (pensii) şi şomaj, potrivit modificărilor OUG 58/2010.

În cazul în care o persoană realizează cu regularitate venituri din drepturi de autor, pe lângă veniturile de natură salarială, plăteşte contribuţii de asigurări sociale (pensii) şi şomaj şi pentru aceste venituri, la o baza de calcul care nu poate depăşi cinci salarii medii brute lunar.

Firmele vor avea obligaţia de a depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile de natură profesională, câte o declaraţie privind evidenţa nominală a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale.

„Lucrul cel mai important este că cel care este plătitorul va face declaraţia şi plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru veniturile din drepturi de autor”, ne-a declarat Carmen Hanţaţuc.

2.212 de gălăţeni de declaraţii depuse pe drepturi de autor

Numărul de declaraţii pentru drepturi de autor depuse la nivel judeţean până în prezent a ajuns la 2212.  Deocamdată, nu a fost aplicată nicio amendă.



Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite