Amenzi pentru părinţii care nu-şi lasă copiii la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doruleţ Resmeriţă vrea ca prima amendă să fie dată la Galaţi. Foto: Bogdan Nistor
Doruleţ Resmeriţă vrea ca prima amendă să fie dată la Galaţi. Foto: Bogdan Nistor

Deşi în Legea Educaţiei există o prevedere potrivit căreia autorităţile şcolare, împreună cu cele locale pot să aplice amenzi părinţilor care refuză să-şi ducă copiii la şcoală, până acum nimeni nu a primit o astfel de amendă.

„Nu se putea aplica, acest lucru a fost gândit pentru anul şcolar 2011-2012. Acum, că ştim deja cam cine absentează zilnic, fiind astfel în risc de abandon şcolar, putem să trecem la dat amenzi. Să ştiţi, chiar îmi doresc să fiu primul care să aplice o astfel de amendă", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Inspectorii şcolari care se ocupă cu managementul educaţional au inventariat deja câteva zeci de familii care refuză să-şi trimită copiii la şcoală, toate provenind din mediul rural din judeţul galaţi, şi în special din zonele sărace ale judeţului.

„Eu am nevoie de copii la muncă în gospodărie, la ce să-i trimit la şcoală, la ce le mai foloseşte, nu vedeţi că sunt atâţi oameni cu şcoală care nu au un căpătâi", ne-a declarat Costică Mihalachi tatăl unei fetiţe din localitatea Ghidigeni.

Acesta spune că aşteaptă să fie amendat, că oricum nu va plăti niciun ban pentru că nu are de unde.

„Să fie puşi să muncească în folosul comunităţii dacă nu au bani pentru amenzi. Trebuie într-un fel să existe un mijloc de coerciţie prin care să-i determinăm să-i lase pe copii la şcoală", spune la rândul ei Lidia Antoniu, preşedintele executiv al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi.

Până la primele amenzi, Inspectoratul Şcolar a început deja să întocmească mai multe dosare de exmatriculare pentru elevi care au acumulat multe absenţe şi care au trecut deja şi prin alte sancţiuni prevăzute de regulamentele şcolare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite